Anul 2021 a fost unul important pentru Macea, vorbind aici, desigur, despre cele două sate care compun comuna, adică Macea și Sânmartin. Spunem asta pentru că, în anul care tocmai a trecut, au avut loc investiții importante în cele două localități, investiții care, evident, ridică nivelul de trai și de confort al locuitorilor.
Când vorbim despre aceste investiții, vorbim, evident, despre o serie de proiecte care au avut la bază finanțare din diverse direcții, fie că vorbim despre fonduri locale, fie de la Consiliul Județean Arad sau chiar fonduri europene.
„Mă bucur să pot spune că am pus și noi, Consiliul Județean, umărul la dezvoltarea acestei comune, dar și la zona respectivă, așa cum încercăm să facem în tot județul și cum de cele mai multe ori chiar reușim. Locuitorii din Macea și Sânmartin se pot mândri cu un primar ca domnul Otlăcan și cu investițiile realizate acolo în ultimii ani. De altfel, numai anul trecut au fost finalizate sau demarate investiții precum drumul Curtici-Macea-Sânmartin sau drumul Sânmartin-Șimand, odată cu care au fost construite și refugii de autobuz, respectiv stații noi. Vreau să felicit administrația locală din Macea și pentru proiecte precum reabilitarea dispensarului medical, pentru noile parcări amenajate în zonele tuturor instituțiilor publice sau pentru lucrările de modernizare ale școlilor și ale piețelor, dar și pentru multele alte investiții făcute. În același timp, îi asigur pe cetățenii din Macea și Sânmartin că noi, Consiliul Județean, vom pune în continuare umărul, alături de administrația locală, la dezvoltarea comunei. Chiar în perioada următoare, de îndată ce vom avea vreme prielnică, va fi începută asfaltarea pe drumul Sânmartin-Socodor”, a explicat președintele CJ Arad, Iustin Cionca.
În același timp, anul 2022 este, pentru comuna Macea, unul cel puțin la fel de important din punct de vedere al investițiilor. Vorbim aici despre proiecte de asfaltare de străzi, rețele de apă și canalizare, iluminat public, piste de biciclete sau stații de încărcare pentru autovehicule electrice.
„Aș vrea să încep prin a mulțumi Consiliului Județean și domnului președinte Iustin Cionca pentru sprijinul acordat și pentru că este întotdeauna alături de comuna și proiectele noastre. Așa cum a explicat și dânsul, anul 2021 a fost unul destul de important pentru Macea, iar investițiile au fost pe măsură. Totuși, anul 2022 nu va fi mai prejos când vorbim despre investiții. În acest an ne pregătim pentru asfaltarea a șase kilometri de străzi în Macea, dar lucrăm și la extinderea rețelei de apă și canalizare, unde avem deja pregătită documentația și proiectul a fost depus pe Programul Național de Investiții Anghel-Saligny. Evident, nu neglijăm nici satul Sânmartin, unde vrem de asemenea să extindem rețeaua de apă și să introducem și rețea de canalizare. Și în acest caz, sperăm să obținem finanțare și să ducem la bun sfârșit acest proiect. Totodată, în acest an ne dorim să reabilităm căminul cultural din Sânmartin. De asemenea, pregătim studiul de fezabilitate pentru o bază sportivă de agrement-servicii la Macea. Tot în Macea vom extinde iluminatul stradal, dar și cel arhitectural. Între timp, pregătim și depunerea unui proiect pe PNRR pentru amenajarea unor piste de biciclete, iar în acest sens avem deja făcut studiul de fezabilitate. Tot prin PNRR vrem să înființăm și puncte/stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice. Acestea sunt doar o parte din proiectele pe care le avem în vedere în acest an, iar pe parcursul anului, în funcție de cum decurg lucrurile, vom mai anunța și altele”, a declarat Ciprian Otlăcan, primarul comunei Macea.
No Comments
Comments for După o serie de proiecte importante finalizate în 2021, comuna Macea își continuă dezvoltarea „în forță” are now closed.