Remiză meritată în Gruia

Written by admin. Posted in Uncategorized

Published on februarie 08, 2022 with No Comments

UTA a evoluat curajos și aproape perfect din punct de vedere tactic în „fief”-ul campioanei, CFR Cluj, și s-a întors la Arad cu un punct mai mult decât meritat. A fost 0-0 la capătul unei partide în care arădenii au presta un fotbal bun, s-au apărat decis și și-au creat și ocazii de a marca.

Ionuț Badea a folosit o formula inedită, care l-a cuprins și pe Isac în primul „unsprezece”, mutările tactice făcute pe parcurs de noul tehnician al alb-roșiilor dovedindu-se inspirate.

A fost o primă repriză în care CFR a pus de două ori în pericol poarta arădenilor, prin șuturile lui Neguț și Florin Ștefan, ambele parate însă de Iacob, dar cea mai mare ocazie a meciului a venit la la poarta celor de la CFR. O dublă ratare uriașă, în doar câteva secunde mingile trimise spre poartă din doar câțiva metri de Dangubic și Leukzemis, fiind parate miraculous de Hindrich.

Cu mențiunea că la prestația echipei gazdă a contribuit și arbitrul de centru, Sorin Costreie, care, a acordat cu generozitate și tupeu numeroase lovituri libere pentru CFR în jumătatea arădeană.

De remarcat și acțiunile lui Miculescu, care a făcut de câteva ori franjuri defensiva clujeană, dar și, din păcate, lipsa de inspirație a lui Roger, jucătorul acontat deja de CFR Cluj, care a dorit să demonstreze mult și i-a ieșit prea puțin.

Simțind că pedalează în gol, Dan Petrescu a făcut două schimbări ofensive la pauză, în teren fiind introduși Omrani și Păun. Aceștia au impulsionat atacul, iar în primele cinci minute de la reluare CFR a ratat două ocazii uriașe prin Neguț, șut în bară și Deac, care a ratat din careul mic după o altă paradă a lui Iacob la șutul lui Păun. Debutul furtunos de repriză al feroviarilor a început încet-încet să se stingă, UTA echilibrând desfășurarea de forțe.

Arădenii au apărut din nou periculos la poarta lui Hindrich, atunci când o acțiune a lui Roger s-a încheiat cu finalizarea lui Miculescu, dar șutul acestuia cu efect din interiorul careului a ocolit de puțin poarta clujenilor. Tot UTA putea da lovitura în minutul 67, atunci când Hindrich a făcut singura sa greșeală, luând mingea în mâini după o pasă acasă a lui Manea. Lovitura indirectă de la aproximativ nouă metri a fost executată scurt de Roger și șutul lui Batha a fost respins de pe linia porții de Florin Ștefan.

În ultimul sfert de oră, Ionuț Badea a aplicat filozofia despre care a vorbit și înainte de jocul cu Sepsi: „dacă vezi că nu poți câștiga, faci totul să nu pierzi”. Astfel, în ultimele minute a renunțat la mai mulți jucători de atac și a blindat defensive prin introducerea succesivă a lui Baravykas și Medjimorec, închizând practic culoarele spre poarta lui Iacob. Clujenii au presat, cu complicitatea arbitrului Costreie, darnic din nou în lovituri libere, dar presiunea a fost perfect absorbită de UTA.

UTA a arătat din nou că este în stare să se bată de la egal la egal cu orice echipă a campionatului. Am revăzut UTA dominând pe terenul celor de la FCSB, ultimii salvați doar de un arbitraj jegos, am văzut Craiova respirând ușurată pentru remiza de pe propria arenă cu arădenii, l-am văzut pe Dan Petrescu spunând că a avut mare noroc după partida din tur de la Arad și am văzut tristețe la Arad după un egal pe terenul celor de la Rapid. Sunt meciuri care au reflectat potențialul UTA-ei, potential care va trebui exploatat la maximum în finalul acestui sezon regulat.

Prima ocazie este meciul cu Dinamo, un meci la care va reveni Ubbink, a cărui absență s-a simțit și la Cluj, dar va lipsi, din păcate, Miculescu, cel care a marcat de două ori în tur, tânărul jucător al grupării roș-albe încasând cel de-al patrulea cartonaș galben.

CFR Cluj: Hindrich – Manea, Graovac, Burcă, Fl. Ștefan – Itu (46 Păun), Adjei Boateng, Deac – Neguț (62 Bordeianu, 84 Sergiu Buș), Debeljuh (78 Petrila), Sacko (46 Omrani). Pe bancă: Sava – Susic, Bălan, Bordeianu, Chipciu, Păun, Petrila, Omrani, Buș. Antrenor: Dan Petrescu

UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, Erico, Benga, Shlyakov – Isac (56 Vorobjovas), Batha, Roger (86 Medjimorec) – Miculescu, Laukzemis (56 Otele), Dangubic (72 Baravykas). Pe bancă: Balauru – Medimorec, Dima, Baravykas, Mercioiu, Vorobjovas, Hrezdac, Pătlăgică, Otele. Antrenor: Ionuț Badea

Foto: uta-arad.ro

No Comments

Comments for Remiză meritată în Gruia are now closed.