Chiar dacă pe palierul organizatoric „familia” UTA-ei trece printr-o perioadă agitată, la nivelul echipei este liniște, în condițiile în care suporterii și-au declarat susținerea necondiționată pentru Ilie Poenaru și jucătorii săi.
După finalizarea primei săptămâni de pregătire, la Arad, urmată de o zi de odihnă, fotbaliștii și staff-ul tehnic au plecat ieri la Rogla, în Slovenia, pentru un cantomanent ce va dura până pe 1 iulie.
Lotul cuprinde – deocamdată –24 de fotbaliști:
Florin Iacob, Dragoș Balauru, Harambie Mociu – portari
Cristian Maxim, Alexandru Pătlăgică, Erico Da Silva, Alexandru Benga, Andrei Chindriș, Darius Iurasciuc, Mihai Dobrescu, Erion Hoxhallari, Marko Vukcevic – fundași
Damian Isac, Idriz Batha, Florentin Matei, Fabiano Cibi, Desley Ubbink, Raul Șteau, Claudiu Negoescu, Albert Stahl, Philip Otele, David Miculescu, Rareș Pop – mijlocași
Claudiu Keșeru – atacant.
Așa cum se poate observa, Ilie Poenaru a renunțat la Mercioiu și Mar, jucători care s-au antrenat în această primă săptămână sub comanda sa, dar i-a dat o șansă în plus lui Negoescu.
Hrezdac a suferit o nouă accidentare la genunchi și a rămas la Arad, iar Vukcevici, și el accidentat după intrarea la „rupere” a lui Bancu, va fi prezent la Rogla doar în a doua parte a cantonamentului, Acesta va reintra treptat în efort, după ce în această săptămână va face terapie și recuperare în Muntenegru.
UTA a obținut și semnătura lui Bautista Cascini, dar mijlocașul argentinian încă se află sub contract cu bolivienii de la The Strongest. Aceștia sunt încă în cursa pentru câștigarea Copei Sudamericana (după ce au părăsit Copa Libertadores) și au o dublă cu brazilienii de la Ceara pe 30 iunie și 7 iulie. „El încearcă să vină cât mai repede alături de noi. E un jucător în plină competiție, deci antrenat, a mai lucrat cu mine și va fi ușor de integrat. În plus, valoarea și inteligența îl ajută foarte mult, un mijlocaș central cu cifrele lui în Liga 1 nu prea găsești. De asemenea, am mare încredere și în Mihai Dobrescu, un fundaș pe care – de asemenea – îl cunosc foarte bine, de picior stâng așa cum îmi doresc eu pentru acea bandă. Să nu uităm, e un fotbalist care a evoluat în play-off, care ne va ajuta 100%. Trebuie să avem în lot și un anumit număr de jucători români, iar Mihai e alegerea optimă și din acest punct de vedere” a precizat Ilie Poenaru.
După ce ieri au ajuns în Slovenia, alb-roșii au făcut un scurt antrenament de dezmorțire, iar de azi au intrat în programul normal de pregătire. Tehnicianul UTA-ei a mărturisit că mai așteaptă doi-trei fotbaliști străini. „Suntem în negocieri avansate cu încă un fundaș stânga și doi atacanți, cu cifre foarte bune. Vreau să am trei atacanți în lot, doi cu experiență și unul mai tânăr, cu calitate, pe care să-l creștem” a mai spus antrenorul „Bătrânei Doamne”.
Foto: sportarad.ro
No Comments
Comments for UTA la Rogla are now closed.