Așteptarea a luat sfârșit! Arad Open Air Festival dă drumul la distracție vineri, 8 iulie, iar participanții sunt așteptați începând cu ora 18:00. Timp de 3 zile, petrecăreții sunt așteptați la deja cunoscutul Aeroport Internațional Arad, pentru a se bucura de muzică bună și o mulțime de surprize pregătite de organizatori. Chiar acum se fac ultimele pregătiri pentru ca totul să fie perfect pentru vineri după amiază.
„Sunt sute de oameni în spatele acestui festival și le sunt tuturor recunoscător. Anul acesta am crescut atât calitatea tehnică, vizuală și a efectelor de sunet, cât și diversitatea operatorilor economici. Totodată, am amenajat foarte multe locuri special acoperite pentru diverse schimbări meteorologie. Suntem entuziasmați pentru zilele ce urmează și vă așteptăm în număr cât mai mare începând de vineri, ora 18:00.” – a declarat Glad Varga, organizatorul festivalului.
Cei care s-au ocupat de organizarea festivalului au pus la punct cele mai mici detalii pentru ca ediția aceasta să fie una spectaculoasă. Smiley, B.U.G Mafia, Cargo, Tujamo, Șatra B.E.N.Z, Spike sunt doar câteva nume dintre artiștii care vor concerta la Main Stage. Pe lângă scena principală, va mai exista și scena ABC, unde muzica electronică va răsuna până la răsărit cu ajutorul celor mai incendiare playlist-uri pregătite de Cezar, Rhadoo, Petre Inspirescu, Raresh, Timirash, și mulți alții.
Totodată, scena DNB îi așteaptă pe cei cu multă energie și chef de dans. Vor fi prezenți Dala, Cips, Memphys, Luna, Soul Drip și alte câteva nume cunoscute.
Aeroportul Internațional Arad a fost pregătit în ultimele săptămâni pentru a primi petrecăreții din vestul țării. Food truck-urile și barurile îi așteaptă cu nerăbdare pe cei care vor să prindă răsăritul alături de cei mai buni prieteni, artiștii preferați și multă muzică bună. În cadrul evenimentului cumpărăturile se vor face cu tokens, prețul unuia fiind de 8 lei, iar aceștia se vor achiziționa cu bani cash sau card de la punctele special amenajate. Vremea este perfectă pentru distracție, scenele sunt pregătite, iar mulți dintre cei care vor fi prezenți nu au ezitat să își achiziționeze abonamentele din timp.
În plus, acum poți alege și un abonament VIP, care îți oferă: loc de parcare pe Aleea Aeroportului, accesul se face diferit, printr-o poartă separată, bar propriu la zona aleasă și alte câteva avantaje.
Ultimele abonamente se pot cumpăra online accesând https://www.openairfestival.ro/abonamente/, iar nu de mult timp sunt disponibile și biletele de o zi. Pentru cei care se hotărăsc în ultima clipă, acestea vor exista și la intrarea în festival la prețul de 149 lei abonamentul și 75 de lei biletul de o zi. Persoanele cu dizabilități au acces gratuit împreună cu însoțitorul, la fel și copii sub vârsta de 10 ani.
Urmărește paginile de socializare, pentru ultimele noutăți: Facebook https://www.facebook.com/aradopenair, Instagram https://www.instagram.com/aradopenair/.
Parteneri: Coca-Cola, Cramele Recaș, Ursus, Red bull, Bulldog Gin, Costa Coffee, PRbeta Agency, Virgin Radio România, West Media.
No Comments
Comments for Arad Open Air Festival își deschide porțile. Start la distracție pentru vestul țării! are now closed.