UTA, dezamăgirea startului de sezon

Written by admin. Posted in Sport, Top News

Tagged: , , , ,

Published on iulie 30, 2022 with No Comments

Ilie Poenaru promitea înaintea jocului cu Voluntari o creștere vizibilă în evoluția UTA-ei, folosind expresia „o nouă față a echipei”. Din păcate avea să fie contrazis de desfășurarea ostilităților în teren, elevii săi oferind aproape toți o prestație jalnică, reflectată și în scorul final, 3-0 (2-0) pentru trupa lui Liviu Cioboatariu

UTA a avut posesia în primul sfert de oră, pasând însă mai mult lateral și înapoi, fără a periclita poarta celor de la Voluntari. Odată cu trecerea timpului gazdele (le putem spune așa, chiar dacă s-a jucat la Mioveni) au început să amenințe tot mai periculos poarta lui Iacob, iar inevitabilul s-a produs în min. 39. Atunci când după o centrare a lui Rață, Nemec a trimis cu capul în plasă, de lângă un Erico depășit, 1-0. Peste doar patru minute ex-utistul Costin a centrat de pe dreapta, Nemec a trecut pe lângă minge, aceasta a ajuns în partea cealaltă a careului, Vlad a trimis puternic în fața porții (folosindu-se și de mână), de unde Lopes a deviat în plasă, 2-0. Un final de repriză „horror” pentru tabăra arădeană.

Poenaru a schimbat la pauză, înlocuindu-i pe „pietonii” Ubink și Keseru, iar jocul arădenilor părea să capete consistență. Matei și Postolachi puteau relansa partida, dar goal-keeper-ul ilfovenilor, Popa, a fost de fiecare data la post. Așa cum a făcut-o și la șutul puternic a lui Hoxhallari, când a deviat în corner. Apoi, odată cu scurgerea timpului, UTA s-a stins tot mai mult, mai periculoase fiind șarjele ilfovenilor. La una dintre aceste acțiuni, un contraatac de manual, purtat în min. 84, l-a adus pe Florea singur cu Iacob, pe care l-a executat fără emoții pentru un sec 3-0.

UTA pare dezamăgirea startului de sezon, iar nori tot mai negri par să se adune deasupra grupării alb-roșii. Echipa pare nepregătită, jucătorii sunt lipsiți de motivație și total ieșiți din formă. Atât jucătorii din vechea formula cât și noile achiziții par blazați, fără nerv, prestând un fotbal la alibi, ceva de genul „hai să treacă și meciul acesta”. Ca o concluzie, UTA trebuie să se trezească!

Au evoluat la Mioveni:

FC Voluntari: Popa – Ricardinho, Matricardi, Armaș, Vlad – Costin, Meleke, Droppa (Tavares), Rață (Merloi) – Lopes (Aliji), Nemec (Florea).

UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, Erico, Benga, Hoxhallari – Batha (Fl. Matei), Cascini – Miculescu (Șteau), Ubbink (Ademi), Otele (Stahl) – Keșeru (Postolachi).

Au arbitrat: C. Popa (Pitești) – la centru, G. Neacșu (Câmpulug Muscel), Al. Vodă (Albă Iulia) – asistenți.

 

No Comments

Comments for UTA, dezamăgirea startului de sezon are now closed.