Consiliul Județean este, și anul acesta, partenerul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad în organizarea Agromalim, cel mai mare târg de agricultură din vestul României, care se va desfășura, în perioada 1-4 septembrie, la Expo Arad.
,,Consiliul Județean este din nou alături de producătorii locali, oferindu-le posibilitatea de a-și promova produsele în cadrul celui mai important târg agricol din vestul țării. În perioada 1-4 septembrie, peste 50 de producători locali își vor comercializa produsele în pavilionul C, al Expo Arad, fără taxă de participare. În acest spațiu, vor fi alături de producătorii locali și Grupurile de Acțiune Locală din județ, stațiunile de interes local și Săvârșinul – comuna regală, își vor promova oferta turistică, iar Centrul Cultural Județean, Biblioteca și Complexul Muzeal vor prezenta vizitatorilor oferta culturală. De asemenea, Consiliul Județean Arad va organiza, zilnic, în cadrul târgului, conferințe de specialitate despre oportunitățile de investiții în județul Arad, mai ales în domeniul agricol și viticol”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, a adăugat: ,,Agromalim reprezintă un târg expozițional strategic, ce reunește producătorii, procesatorii și industria ce deservește agricultura și alimentația. Îi mulțumesc președintelui Iustin Cionca pentru implicare și pentru că a înțeles importanța colaborării administrației județene cu Camera de Comerț, în interesul mediului de afaceri local. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură este o componentă foarte importantă a mediului economico-social din județul Arad, liantul dintre administrație și oamenii de afaceri”.
La ediția de anul acesta se înregistrează o prezență impresionantă, peste 270 de firme rezervând deja standuri de expoziție. Vor fi prezenți expozanți din România, Ungaria, Germania, Franța, Olanda, Polonia, Cehia, Bulgaria, Italia. Deschiderea oficială a târgului este programată pentru data de 1 septembrie, ora 11.
No Comments
Comments for Iustin Cionca: ,,Consiliul Județean Arad, partener al Camerei de Comerț, la târgul Agromalim” are now closed.