Artistul plastic Elena Boțan, cunoscut publicului pentru pictura în acuarelă, va marca împlinirea a 50 de ani de activitate printr-o expoziție personală și lansarea unui album de artă.
Evenimentul „Icoana – lumină spre cer“, organizat de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, va avea loc miercuri, 7 decembrie 2022, la ora 17:00, în holul Palatului Administrativ din municipiul Arad.
În expoziția care va putea fi văzută până în 29 decembrie, vor putea fi văzute 30 de lucrări de pictură în acuarelă, respectiv scene iconografice reprezentative pentru Biserica Ortodoxă.
Albumul de artă va avea 60 de pagini color și va cuprinde imagini cu picturile artistei de la începutul carierei, în anul 1972 și până în prezent.
Elena Boțan este membră a Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Arad și a Cenaclului „Ion Andreescu” din Arad, fiind absolventă a Facultății de Arte, disciplina Conservare-Restaurare, din cadrul Universității Oradea.
A avut expoziţii individuale şi comune în mai multe judeţe din ţară şi în străinătate.
Prima iniţiere în pictură a Elenei Boțan a fost la Şcoala Populară de Artă.
Pictoriţa are 71 de ani şi are pasiunea pentru artă de când era adolescentă. Elena Boţan are peste 800 de picturi în acuarelă în cei 50 de ani de activitate. De asemenea, are în palmares zeci de expoziţii în Arad şi în alte oraşe din ţară, dar şi în Ungaria, Germania şi în Italia.
Elena Boţan a colaborat de-a lungul anilor cu galeriile de artă din Arad, Timişoara şi din Sfântu Gheorghe.
No Comments
Comments for Expoziție „Icoana – lumină spre cer“. Elena Boțan aniversează 50 de ani de carieră are now closed.