Arădeanul Mihai Pașca, secretar de stat în Ministerul Justiției, a vorbit despre procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), pe care îl coordonează.
„De aproximativ un an coordonez acțiunile legate de acest proces în zona de competență a Ministerului Justiției. Și o fac având convingerea că urmărind acest obiectiv avem în față o oportunitate de accelerare a transformărilor de care avem nevoie, un catalizator pentru reforma internă. Statutul de membru OCDE este un indicator puternic de încredere pentru investitorii interni și internaționali privitor la sănătatea economiei interne, cu consecințe pozitive atât la nivelul fluxurilor de investiții directe, cât și raportat la încrederea piețelor internaționale în stabilitatea economică a unei țări”, a declarat Mihai Pașca.
România a primit din partea OCDE invitația de a face parte din Grupul de Lucru Anti-Mită (Working Group on Bribery) și de a adera la Convenția Anti-Mită a Organizației (”Convenția OCDE privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale”) – obiective esențiale în cadrul procesului de aderare la organizație. Secretarul de stat Mihai Pașca apreciază că este un nou pas care confirmă angajamentul României în direcția elaborării și implementării de politici eficiente în materia luptei anticorupție și recunoaște implicit demersurile întreprinse pentru consolidarea sistemului judiciar din țara noastră.
„Prin participarea noastră activă în Grupul de lucru anti-mită România va putea să ia parte la dezvoltarea și implementarea unor politici și practici internaționale eficiente în combaterea corupției. Convenția Anti-Mită a OCDE este unul dintre cele mai importante instrumente multilaterale anti-corupție”, explică secretarul de stat PNL.
După cum a arătat și premierul Nicolae Ciucă „aderarea României la Convenția Anti-mită va crește reputația companiilor românești, contribuind la includerea acestor companii în lanțurile de aprovizionare la nivel global, facilitând câștigarea de contracte de achiziții publice în străinătate. Consolidarea încrederii de care se bucură România la nivel internațional se va concretiza, astfel, și prin atragerea de noi investitori străini responsabili, întrucât aderarea la Convenție transmite un semnal foarte puternic la nivel internațional în legătură cu respectarea de către România a standardelor și bunelor practici în materie de anti-corupție.”
„Ministerul Justiției va contribui la finalizarea cât mai curând posibil a procesului de aderare la Convenție, pentru începerea monitorizării de către Grupul de Lucru a modului în care România implementează prevederile acesteia, jalon important în procesul de aderare la OCDE. Felicitări colegilor din Ministerul Justiției pentru acest succes de echipă și mulțumiri ministrului Justiției pentru încredere”, a spus Mihai Pașca.
No Comments
Comments for Mihai Pașca: „Aderarea la OCDE este un indicator de încredere pentru economia României!” are now closed.