O(poziție) ne(firească)! Tribuna a doua și… iubirea!

Înainte de meciul cu Buzăul, am pregătit un articol în care încercam să demonstrez superioritatea „Bătrânei Doamne”, la toate capitolele, în fața grupării „din Crâng”. Jucători, antrenori, tradiție, spirit, suporteri, totul balansa în favoarea UTA-ei.

Era un fel de articol motivator, dar nu l-am mai publicat pe aradreporter.ro, nici nu l-am postat pe „rețele”. De ce? M-am gândit că, tu, ca jucător, ai cel puțin zece mii de oameni în spate, care simt și iubesc „alb-roșu”. La care se adaugă respectul pentru ceea ce faci, plus orgoliul, plus ambiția, plus „siviul” tău, unde o retrogradare „atârnă”.

L-am scris, motivat, poate prea motivat, dar m-am demotivat, și nu l-am mai publicat. Nu știu dacă am greșit. Primele zece minute, aseară, m-au făcut să cred că trebuia să îl public. Ba chiar să îl trimit, cu recomandată, la purtătorii de tricou cu emblema UTA-ei lângă inimă. Nu știu ce au simțit în primele zece minute ale meciului. În teren!

Pentru că acel murmur de la tribuna a doua, un murmur rău, parcă i-a deșteptat. Pentru că, pentru mine, cu tot respectul datorat unei peluze extraordinare, cu o galerie fantastică, tribuna a doua va rămâne mereu „barometrul”. De acolo se dă tonul, de acolo vine răutatea, de acolo vin aplauzele adevărate. Tribuna a doua nu se bate cu conducerile, oricum trecătoare, nu ia în vizor „persoane”, antrenori, jucători sau „alții”. Nici nu strigă când „Bolo” dă tonul. Tribuna a doua simte! Iar aseară, după murmurul de nemulțumire, așa ca un mic cutremur, pe sub iarba și tălpile celor din teren, lucrurile parcă s-au schimbat.

Cei în alb-roșu au început să fie UTA! Și lucrurile au intrat în normal! Gol după gol, bucurie, și cel mai frumos lucru, nu doar pentru mine, sutele de copii care au fugit în teren după fluierul final. Să-și îmbrățișeze favoriții! Nu idolii! Ăia sunt alții, cu campionate, cu cupe, cu Feyenoord, e tare lung șirul lor. Tribuna a doua îi știe!

În rest? Fericirile UTA-ei sunt, din păcate, atât de rare și de puține. Vorba profesorului Corneliu Pădurean, prezent la meci, dar martor și trăitor la alea „cu cupe, titluri și Feyenoord”: „Florine, ne bucurăm, parcă am câștigat campionatul!”. Așa e, dom’ profesor, dar rămâne bucuria curată de pe fețele acelor copii. Și încă ceva! Favoritul meu, Idris Batha, „șeptar” simplu și direct, fără fasoane, „suflet de suflet”, mi-a spus: „Știi de ce-mi place mie la Arad, la UTA? Pentru că și aici, ca și în Albania, oamenii iubesc tare, tare mult!” Frumos, nu?

La bună vedere, în sezonul viitor! Să fiți sănătoși, liberi și fericiți! Și, normal, HAI UTA!

Fanu’