Unitățile de învățământ preuniversitar cu clase de nivel primar și/sau gimnazial și/sau liceal din comunele: Gurahonț, Craiva, Hălmagiu, Vârfurile, Vărădia de Mureș, Almaș, Buteni, Dieci, Hălmăgel, Petriș, Ususău, Ghioroc, Brazii, Bata, Semlac, Moneasa, Șiria, Târnova, Bârzava, Săvârșin, Dezna, Peregu Mare, Pleșcuța, Frumușeni pot fi dotate cu microbuze electrice, cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Ne dorim îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi, prin furnizarea de microbuze școlare electrice, prietenoase cu mediul și cu un consum energetic redus. Ne-am asumat ca prioritate educația pentru mediu, iar infrastructura unităților de învățământ trebuie să fie adaptată standardelor europene de dezvoltare sustenabilă”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
Această măsură urmărește facilitarea accesului copiilor la educație, prin protejarea mediului înconjurător. „Având în vedere ofertele de preț primite urmare a sondării pieței (aprox. 250.000 euro fără TVA pentru un microbuz electric 16+1 locuri) și alocarea financiară per proiect de 6.097.560,97 euro fără TVA, se pot achiziționa 24 de microbuze electrice 16+1 locuri”, a completat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
No Comments
Comments for Consiliul Județean Arad va depune spre finanțare proiectul „Microbuze electrice pentru elevii din județul Arad” are now closed.