Biblioteca Județeană Arad a scos la licitație Serviciile de proiectare tehnică și asistență din partea proiectantului pentru proiectul de reabilitare energetică moderată a clădirii care găzduiește Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” Arad și o parte a Complexului Muzeal Arad. Prin proiect se dorește realizarea unei eficiențe energetice ridicate, ceea ce duce la scăderea consumului de energie termică și electrică și obținerea unei clase energetice superioare.
Câștigătorul licitației va asigura atât servicii de proiectare (elaborare documentații tehnice pentru avize și acorduri, studii de teren, expertiză biologică, elaborare documentație pentru obținerea autorizației de construire, elaborare documentație tehnico-economică faza proiect tehnic), cât și servicii de asistență tehnică pe parcursul lucrărilor. Valoare estimată a tuturor serviciilor de proiectare enumerate este de 513.000 lei.
„Biblioteca Județeană este, în comunitatea arădeană, una dintre instituțiile culturale cele mai apreciate, cu o prezență activă în viața arădenilor. Dorim ca această instituție să asigure standarde ridicate de calitate, astfel încât adresabilitatea ei să crească, iar arădenii să găsească aici un mediu propice pentru accesarea culturii. Prin eficientizarea energetică scădem costurile legate de funcționare, iar economiile realizate le putem direcționa spre alte manifestări culturale sau investiții în domeniu”, a declarat vicepreședintele CJA, Ionel Bulbuc.
La baza realizării documentației, implicit a finanțării, a stat Planul Național de Redresare și Reziliență, componenta eficiență energetică, ce prevede o reducere a consumului de energie cu cel puțin 30% în comparație cu consumul anual de energie pentru încălzire dinainte de renovare. Clădirea bibliotecii, construită în anul 1909, prezintă deficiențe și degradări care duc la costuri mari privind latura energetică.
No Comments
Comments for Se licitează proiectarea modernizării Bibliotecii și Muzeului are now closed.