Clubul UTA continuă vânzarea abonamentelor

Written by admin. Posted in Sport, Top News

Tagged: , , , ,

Published on iulie 25, 2023 with No Comments

La prima partidă „acasă”, UTA a evoluat în fața unui stadion plin, suporterii încurajând-o cu aceeași căldură. Aproximativ 4.200 dintre aceștia s-au aflat în postura de abonați, iar numărul lor ar putea crește până la duelul de pe 4 august, cu Poli Iași.

Asta în condițiile în care clubul UTA a anunțat că va continua campania de vânzare a abonamentelor, atât on-line cât și fizic.

Rezervarea on-line se poate face pe site-ul oficial al grupării, uta-arad.ro, la secțiunea ticketing. Suporterii alb-roșii care doresc să-și rezerve un loc pentru întreg sezonul 2023-2024 o pot face și fizic, joi, 27 iulie, între orele 14.00-18.00, la arena „Francisc Neuman”.

Tot în aceeași zi și în același interval orar, suporterii care au cumpărat abonamente online sunt așteptați pentru a intra în posesia cardurilor de abonați.

Prețurile abonamentelor pentru sezonul 2023-2024 sunt următoarele:

Tribuna I „Coco Dumitrescu” – 800 de lei

Tribuna II „Gioni Brosovszky” – 600 de lei

Peluza „Iosif Petschovsky” și Peluza Sud – 400 de lei

Copiii cu vârste cuprinse între 3 și 13 ani beneficiază de o reducere de 50% la Tribuna I, Tribuna II și Peluze!

No Comments

Comments for Clubul UTA continuă vânzarea abonamentelor are now closed.