În weekend-ul 19-20 august 2023, la Șiria se va desfășura cea de-a IV-a ediție a competiției „Arad MTB Trophy”. Este vorba despre o competiţie sportivă de ciclism montan (mountainbike) având ca punct central Cetatea Şiria – loc în care se află zona de Start/Sosire pentru concurenţ
„Ne bucurăm că am ajuns la ediția cu numărul patru al competiției sportive „Arad MTB Trophy” și vreau să anunț că au început înscrierile pe site-ul https://aradmtbtrophy.ro/inscriere până pe data de 07 august 2023. Datorită organizării excelente din anii precedenți, competiția fost selectată de către Uniunea Ciclistă Internațională să facă parte din Calendarul Internaţional UCI, fiind în același timp etapă din Cupa României de Marathon, în cadrul Federaţiei Române de Ciclism. Obiectivul nostru principal este promovarea sportului de masă, a unui stil de viaţă sănătos și să promovăm în același timp obiectivele turistice ale Șiriei; Cetatea Şiria, Drumul Vinului şi peisajele minunate din Munţii Zărandului.
Ediţia din acest an este organizată în parteneriat cu Centrul Cultural Judeţean Arad, cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad şi al Primăriei Şiria !” ne-a declarat primarulcomunei Șiria, ing. Valentin Bot
În cadrul evenimentului vor exista patru trasee: Kids (6-9 ani și 10-13 ani, fete/băieți), Hobby (16 km), Race (46 km) şi Marathon (72 km).
No Comments
Comments for Șiria găzduiește cea de-a patra ediție „Arad MTB Trophy” are now closed.