Gazonul de la UTA a fost distribuit cu succes asociațiilor de proprietari şi celor care ne-au solicitat sprijinul, înscriindu-se la numărul de telefon pus la dispoziția cetățenilor în acest scop.
Gospodăria Comunalā Arad a colectat 24 maşini de pământ cu gazon pe care le-a distribuit asociațiilor de proprietari şi celor care nu au putut asigura transportul. 44 de maşini cu gazon au fost relocate de către persoane fizice din municipiul Arad. 3 camioane au fost transportate la CSS Gloria, 2 camioane la Ştrandul Neptun, o maşină cu gazon a fost distribuită celor de la Suporter Club UTA. 35 de maşini cu gazon au fost ridicate de către diferite asociații de proprietari.
Reinterăm faptul că, cel târziu în luna ianuarie a anului viitor, vom finaliza lucrările de schimbare a gazonului. Detaliem exact şi etapizat în ce constă lucrările demarate la Stadionul “Francisc Neuman”: refacerea sistemului de drenaj, a sistemului de irigații respectiv cel de degivrare, așternerea substratului, îmbunătățirea substratului de înrădăcinare, instalarea gazonului hibrid #mixto, furnizarea și instalarea sistemului de lumini de fotosinteza și a sistemului de ventilație a gazonului.
No Comments
Comments for Gazonul de pe stadion a fost distribuit cu succes în zonele din Arad! are now closed.