Președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, a deschis conferința de presă la sediul partidului printr-un mesaj personal:
„Am lipsit o perioadă de timp din viața publică, lucrul acesta a fost cauzat de o problemă medicală. Așa cum vă aduceți aminte, am fost operat de cancer în 2019, a fost un moment greu dar a trecut cu bine. Și în această vară am avut acest diagnostic, am luptat cu boala și pot să spun că am reușit să trec și de această dată cu bine. Pentru mine a fost prioritară partea de sănătate, de acum voi deveni mai activ”, a explicat Gheorghe Falcă.
Acesta a criticat din nou modul în care USR a atacat prin afișe PNL, pentru că „în politică este important să fii în competiție, să ai idei diferite, dar trebuie să ai respect. Vine momentul în care trebuie să faci majorități, se vor realiza coaliții. În 2020 PNL a dorit să facă alianță cu USR, ei nu au vrut ca PNL să aibă viceprimar. USR să se gândească la electoratul lor, la parteneriat cu alte partide.”
Întrebat de jurnaliști, Gheorghe Falcă a spus că își dorește în viitor o alianță locală și națională cu USR.
Liderul PNL Arad a anunțat că a fost alcătuită echipa de campanie națională a partidului și că va fi constituită în curând și o echipă de campanie la nivelul județului. Gheorghe Falcă a abordat mai multe probleme naționale, printre care decizia bună a PNL de a include reforma pensiilor în PNRR, care permite acum o majorare mai mare a veniturilor pensionarilor decât rata inflației. „Categoriile vulnerabile vor primi sprijinul de care au nevoie în 2024, prin activitatea guvernamentală”, a spus acesta.
Banii suplimentari de care are nevoie România pentru investiții, pensii și salarii vin din fondurile europene și din dezvoltarea pe care o generează dar este nevoie și de măsuri pentru combaterea economiei subterane prin digitalizarea ANAF.
La solicitarea jurnaliștilor, Gheorghe Falcă a spus că Iustin Cionca va fi candidatul PNL pentru președinția Consiliului Județean Arad iar Călin Bibarț va fi candidatul PNL pentru funcția de primar al municipiului. Cei doi, a spus liderul PNL Arad, se clasează pe primul loc în sondajele de opinie realizate de PNL.
No Comments
Comments for Gheorghe Falcă: „Categoriile vulnerabile vor primi în 2024 sprijinul de care au nevoie” are now closed.