A început lupta împotriva ambroziei

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , ,

Published on mai 22, 2024 with No Comments

Începând cu luna mai, Comisia privind verificarea și transmiterea somațiilor către deținătorii de terenuri din municipiul Arad, infestate cu buruiana ambrozia, a demarat,  prin Direcția Generală Poliția Locală, acțiuni de transmitere a somațiilor către persoanele fizice și juridice pe a căror terenuri a fost identificată prezența acestei plante alergene.

În acest an, condițiile climatice fiind favorabile dezvoltării mai devreme a buruienii, în momentul de față dimensiunile plantei făcând posibilă identificarea acesteia și aplicarea precoce a măsurilor de cosire, îndepărtare prin smulgere și erbicidare, pentru a nu permite inflorescența și răspândirea polenului, fază în care devine problematică pentru sănătate, producând reacții alergice.

Activitatea comisiei vizând transmiterea somațiilor, se va desfășura până în data de 5 iunie 2024, ulterior acestei date polițiștii locali cu atribuții de protecția mediului, vor organiza acțiuni de reverificare pe teren a modului de respectare a prevederilor Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia. În situația constatării unor cazuri de încălcare a normelor legale, se va proceda la aplicarea de sancțiuni contravenționale, cu respectarea gradualității impuse de lege.

Precizăm faptul că Legea 62/2018 prevede amenzi contravenționale, cu valori cuprinse între 1.000 și 5.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv între 10.000 – 20.000 lei pentru persoanele juridice.

Atât în vederea evitării măsurilor sancționatorii, cât și în vederea împiedicării înfloririi buruienii ambrozia, fază la care efectul alergen ajunge la potențial maxim,  DGPL Arad notifică cetățenilor faptul că deținătorii/proprietarii/administratorii terenurilor de pe raza municipiului Arad, au obligația de prevenire, combatere și distrugere a respectivei plante, cunoscută sub denumirea populară de iarba de paragină, iarba pârloagelor sau floarea pustei.

 

 

 

No Comments

Comments for A început lupta împotriva ambroziei are now closed.