Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad şi Clubul Sportiv Experienţa Multisport vă invită la “CĂSOAIA BIKE RACE”, un eveniment dedicat promovării ciclismului montan în special, a mişcării la modul general.
Evenimentul, coordonat de către Adrian Glogoveţan de la Experienţa Multisport, este programat pentru 10 august 2013 iar înscrierile se pot face până în 8 august 2013 pe site-ul www.experientamultisport.ro.
Probele sunt următoarele:
- Cursa de 40 KM (pentru persoane de peste 18 ani);
- Cursa de 12 KM (pentru persoane de peste 14 ani);
- Cursa de 1 km, necompetiţională, fără limită de vârstă (persoanele sub 14 ani vor fi însoţite de părinţi).
Cursa de 40 de km presupune un efort susţinut şi este destinată celor cu cunoştinţe tehnice privind abordarea unui traseu de lungă durată, totodată fiind capabili să urce şi să coboare în siguranţă o pantă înclinată în condiţii dificile.
Cursa de 12 km este destinată celor care vor sa experimenteze ciclismul montan şi are un grad de dificultate redus având pante cu înclinaţii moderate astfel încât parcurgerea traseului să fie un demers care să atragă spre acest sport cât mai mulţi pasionaţi de activităţile in aer liber.
Cursa de 1 km este destinată copiilor în mod special fiind concepută pentru a oferi celor mici posibilitatea de a folosi bicicleta în natură, într-un mediu organizat, astfel încât acest demers să-i atragă spre practicarea acestui sport pe viitor. “Această competiţie este conectată cu Strategia de Dezvoltare a Turismului în Judeţul Arad 2012 – 2016, strategie prin care ne dorim creşterea atractivităţii judeţului Arad ca destinaţie turistică pe direcţiile cu potenţial maxim de dezvoltare: turism sportiv și de recreere, natural și cultural” a declarat Adrian Florin Ţolea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Pentru cei care doresc să se cazeze peste noapte, acest lucru se poate face la tabăra pentru copii şi tineret „CĂSOAIA” iar mai multe detalii se pot găsi pe http://www.ccja.ro.
“Cu acest eveniment de ciclism montan dorim să continuăm seria activităţilor sportive dedicate celor interesaţi de menţinerea unei bune condiţii fizice şi îmbunătăţirii stării de sănătate prin măsuri active” a precizat Sorin Victor Roman, organizator al evenimentului.
“Traseul propus pentru proba de 40 km are ca punct de pornire Căsoaia cu continuare spre localitatea Arăneag de unde se părăseşte şoseaua intrând la stânga spre pădure. Odată ajunşi în pădure se continuă până ieşim din traseul de creastă (banda roşie), pe care facem stânga şi îl urmăm până pe vârful Highiş. De pe Highiş ne întoarcem spre sosire coborând spre Căsoaia pe un traseu marcat corespunzător. Traseul pentru proba de 12 km are ca punct de pornire Căsoaia cu continuare spre localitatea Arăneag de unde se părăseşte şoseaua intrând la stânga spre pădure, de unde se continuă până la intersecţia cu traseul de coboare în Căsoaia care este marcat cu triunghi albastru, ajungând la sosire prin valea care trece pe langa Tabăra Căsoaia ” a conchis Adrian Glogoveţan, coordonator eveniment.
No Comments
Comments for În weekend o nouă ediţie a “CĂSOAIA BIKE RACE” are now closed.