Primăria Municipiului Arad pune un accent deosebit pe activitatea sportivă din Arad, atât cea profesionistă, cât și în ceea ce privește sportul de masă!
Pentru ca această activitate să se desfășoare la parametri de performanță cât mai mari (pentru sportul profesionist), respectiv pentru a garanta o siguranță cât mai mare practicanților sportului de masă, sunt necesare investiții în infrastructură și în tehnologizare!
Doar în ultima perioadă s-au alocat peste 10 milioane de euro s-au alocat pentru diferite investiții, dar și pentru sprijinirea sportului de performanță.
Faptic, am investit 1,2 milioane de euro pentru refacerea gazonului de pe stadionul „Francisc Neumann” și alte 800.000 de euro pentru echipamente performante de întreținere a gazonului.
La aceasta se adaugă un sprijin consistent pentru echipa UTA (circa un milion de euro anual), dar și pentru echipa feminină de baschet a Aradului, unde în ultimii patru ani am investit 1,46 milioane de euro. Sume considerabile care au adus și linii de performanță atât pentru UTA (cea mai bună clasare din ultimii 40 de ani și o semifinală de Cupă a României), cât și pentru FCC Baschet UAV Arad (două finale și două medalii de bronz) în acești ultimi 4 ani.
Sportul de masă, pentru întreținerea și divertismentul arădenilor, dar și ca rampă de lansare pentru viitorii performeri a fost, la rândul lui sprijinit consistent prin două investiții importante: modernizarea terenului de la stadionul „Gloria”, circa 2 milioane de euro, dar și modernizarea terenului de sport de la Colegiul „Moise Nicoară”, costurile ridicându-se la 767.000 de euro.
Ne dorim un Arad cu performanțe sportive, un Arad sănătos, iar investițiile în bazele sportive și în echipele profesioniste vor continua și în anii următori!
Cod mandatar 21240015
No Comments
Comments for Peste 10 milioane de euro investiți pentru sport în municipiul Arad(A) are now closed.