Comuna Zădăreni este unul dintre cele mai bune exemple de administrație eficientă

Written by admin. Posted in Utile

Tagged:

Published on august 22, 2024 with No Comments

Primarul Petru Șiclovan a reușit, în ultimii ani, să câștige proiecte importante, mai ales în domeniul învățământului.

În Zădăreni, se finalizează un nou corp de clădire la școală, cu opt săli. La această importantă realizare se adaugă, prin alte proiecte, dotările de care beneficiază sistemul de învățământ din Zădăreni. Pentru tehnologizarea și dezvoltarea informatică a școlii din localitate, cu ajutorul fondurilor europene s-au achiziționat 176 tablete pentru elevi, 11 laptopuri pentru cadre didactice, 3 laptopuri pentru management, 11 Table inteligente cu videoproiector, 11 videocamere pentru susținerea orelor online, cât și 11 routere, valoarea proiectului fiind de 490.000 de lei, finanțarea realizându-se prin Programul Operațional Competitivitate.

Printr-un alt proiect care vizează Educația, intitulat „Școala Zădăreni – poartă spre viitor”, derulat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, se dotează sălile de clasă, laboratoarele, cabinetele de specialitate, inclusiv sala de sport, cu aparatură modernă, echipamente specific și mobilier.

Laboratorul de informatică va fi dotat cu echipament specific: Sisteme all in one și laptop pentru profesor, tablă digital; 12 săli de clasă dotate cu echipamente IT&C: Display interactiv, mese luminoase (pentru grădiniță), Sisteme all in one, multifuncțională, scaner portabil, camera videoconferință, sistem audio; Mobilier in completare pentru sălile de clase: 120 pupitre reglabile pe înălțime pentru elevi, scaune reglabile pe înălțime, catedre, dulapuri pentru materiale didactice, dulăpioare individuale pentru fiecare elev al școlii; Materiale didactice pentru diverse materii, atât la ciclul primar, cât și gimnazial; Laborator de fizică și biologie, dotat cu mobilier, echipamente IT&C, microscoape, material didactic, truse de experimente, mulaje etc.; Cabinetul de consiliere și logopedie, dotat cu echipamente IT&C, mobilier, software specific etc.; Cabinet pentru orele de educație muzicală dotat cu mobilier și instrumente muzicale. Sala de sport dotată cu echipamente sportive, pentru sporturi în sală; Software pentru diverse aplicații in clase, cabinete sau laboratoare. Valoare proiectului este de 915.000 de lei.

„Cu sprijinul consistent al Consiliului Județean, suntem aproape de finalizarea unui nou corp de clădire la școală, cu opt săli de clasă. Am pus accent pe educație, pe sprijinirea generațiilor tinere, pentru că ne preocupă nu doar prezentul, ci mai ales viitorul comunei noastre. Am scris și scriem proiecte care vizează Educația, atragem fonduri europene și transformăm sistemul de învățământ din Zădăreni într-unul modern, flexibil, informatizat, adecvat actualelor vremuri, pregătit și pentru perioade critice, așa cum a fost pandemia COVID”, a afirmat Petru Șiclovan, primarul comunei Zădăreni.

La aceste investiții, care vizează generațiile tinere, administrația din Zădăreni a realizat, pentru petrecerea timpului liber, și două noi locuri de joacă pentru copii, dotate cu mobilier modern și inventiv. Proiectul, în valoare de 202.000 lei, s-a derulat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

„Apreciez foarte mult administrația din Zădăreni, în frunte cu primarul Petru Șiclovan, pentru că este o activă, receptivă la toate mijloacele de finanțare pe care le poate accesa și care are capacitatea de a crea proiecte viabile și, desigur, câștigătoare. Vă asigur că nu este deloc simplu, pentru că avem o competiție și primesc finanțare proiectele cele mai bune, cele mai argumentate. Un bun exemplu, pe lângă cele din sistemul educațional sau care au ca țintă copii și tinerii, este și extinderea rețelelor de apă și canalizare, un alt proiect de succes al Zădăreniului, finanțat prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny»”, a completat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Proiectul privind rețeaua de apă și canalizare înseamnă extinderea rețelei de apă  cu peste 4 km și a rețelei de canalizare  cu 11,2 km, valoare estimativă a întregii lucrări fiind 11 milioane lei (inclusiv TVA).

No Comments

Comments for Comuna Zădăreni este unul dintre cele mai bune exemple de administrație eficientă are now closed.