Marea prezentare a proiectelor de dezvoltare a Aradului de către Gheorghe Falcă a demostrat lipsa de viziune a administraţiei locale, incapabilă să răspundă nevoilor arădenilor. „A fost o acţiune de imagine plină de aroganţă, prin evacuarea ştrandului şi ţinerea la distanţă a arădenilor care sunt probabil consideraţi periculoşi şi necivilizaţi de administraţia către locală. Prelaurea Cetăţii Aradului este un obiectiv agreat de toate partidele politice şi credem noi de toţi arădenii. În acest sens, este aberant să se propună un referendum local. Nu are rost să îi întrebăm ceva pe arădeni dacă ştim deja răspunsul. Din păcate, aşa cum PSD a arătat cu argumente, preluarea Cetăţii a devenit mai dificilă după ce Gheorghe Falcă şi Guvernul PDL au semnat un protocol care obligă Aradul la un efort imposibil de realizat în perioada următoare, la construcţia a sute de apartamente pentru Armată. Gheorghe Falcă nu a explicat încă de ce a semnat acel protocol dezavantajos pentru arădeni. Mureşul navigabil este o idee care sună tentant, dar trebuie să vedem dacă este realizabilă. Până acum, am văzut în presă reacţii ale specialiştilor de la Parcul Natural Lunca Mureşului care nu sunt de acord cu acest proiect, pentru că ar distruge ecosistemul. Or, ideea este să punem în valoare Mureşul, nu să îl distrugem. Aici este nevoie de mai mult realism. Oricum, credem că nu este un proiect care merită să fie inclus pe lista scurtă a priorităţilor arădenilor. În fine, despre axa Arad – Timişoara administraţia locală vorbeşte deja de câţiva ani. Este interesant că autorităţile din Timişoara nu au auzit de acest proiect, ceea ce pune administraţia arădeană într-o poziţie jenantă. Oportunităţile de afaceri pe relaţia Arad – Timişoara sunt folosite deja de către firme prin iniţiative private. Proiectele strategice în acest sens sunt gândite de instituţii naţionale sau regionale, a se vedea autostrada, care nu ţin de administraţia locală” a spus consilierul municipal Marin Lupaş.
PSD Arad atrage atenţia asupra faptului că priorităţile arădenilor sunt cu totul altele. „Strategia în interesul cetăţenilor trebuie să aibă alte coordonate. O prioritate în viziunea noastră este crearea de noi locuri de muncă şi ridicarea mediei salariilor, prin crearea de concurenţă. În perioada de creştere economică 2004-2009, în zona industrială Arad a apărut o singură mare investiţie, ceea ce este foarte puţin. Autorităţile locale trebuie să spună ce fac ele pentru sprijinirea mediului de afaceri şi atragerea unor mari investiţii. O altă prioritate este realizarea şi aplicarea unei strategii care să conducă la scăderea preţului cheltuielilor de întreţinere, care la Arad sunt printre cele mai mari din ţară. O altă prioritate este îmbunătăţirea transportului în comun. În afară de ideea scumpirii biletelor de tramvai, la Arad se circulă prost, au fost desfiinţate linii de tramvai în detrimentul cetăţenilor. Foarte multe străzi din municipiul Arad sunt într-o stare deplorabilă şi este atributul exclusiv al administraţie locale să le reabiliteze. Autorităţile locale trebuie să treacă la treabă în urma unei strategii clare, nu să se plângă de faptul că Guvernul nu face treaba primarului. Ca viziune pe termen lung, am aştepta din partea autorităţilor locale soluţii pentru extinderea spaţiilor verzi prin crearea de noi parcuri, spaţii de agrement şi locuri de joacă în cartiere. Toate acestea sunt apanajul direct al administraţiei locale şi nu şi-au găsit loc în prezentarea arogantă dar lipsită de viziune a primarului Falcă” a spus Marin Lupaş.
No Comments
Comments for Maian Lupaş: “Strategia lui Falcă, teme false care nu ating priorităţile cetăţenilor” are now closed.