Se va amenaja incinta interioară a Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad

Written by admin. Posted in Social, Top News

Tagged: , , , ,

Published on august 26, 2013 with No Comments

 

Nicolae Ioţcu, preşedintele CJ Arad, a participat în data de 26.08.2013 la semnarea contractului privind ”Amenajare incintă interioară la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad”. Valoarea investiţiei este de 1.613.180 lei, finanţată în intregime de Consiliul JudeţeanArad, iar durata de execuţie a lucrărilor este de 4 luni. Investiţia a fost aprobată prin H. CJA nr. 223/26.10.2012, privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice, faza P.T. şi a principalilor indicatori tehnico-economici aferenţi pentru realizarea investiţiei, urmând a fi realizată de  firma S.C. AMAHAUSE S.R.L.

„Este vorba despre un nou proiect care contribuie la pregătirea Spitalului Judeţean Arad pentru acreditare. Vorbim despre o lucrare care completează partea de extindere a unităţii de primire urgenţe şi constă în primul rând în reorganizarea intrărilor în spitalul judeţean şi amenajarea incintei interioare. Banii sunt alocaţi din bugetul judeţului şi ţin să menţionez că Ministerul Sănătăţii nu a alocat anul acesta nici un leu pentru sistemul sanitar din Arad  ”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

„În toată lumea, acest circuit de primre urgenţe trebuie respectat. Prin această lucrare, şi la Spitalul Judeţean Arad fluxul va fi fluidizat, iar circuitele de intrare-ieşire a pacienţilor, aparţinătorilor şi ambulanţelor vor fi separate. În acest mod se va realiza un flux continuu şi nu va mai fi această aglomeraţie care se poate vedea la ora actuală”, a declarat Teodora Olaru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Investiţia are ca obiect următoarele:

REALIZARE COPERTINE ACCES

- Desfacere copertină din beton armat existent, având suprafaţa construită de 30 mp şi înăltimea la cornisa 3.05 m fata de ±0.00;

- Construcţia va avea în plan dimensiuni de 13,13 m x 11,10 m, având fundaţii izolate din beton armat, structură metalică şi învelitoare din policarbonat translucid cu tentă fumurie de 20 mm. Structura se realizează din subansamble care se asamblează cu sudură de şantier, închiderea se face cu policarbonat cu tentă fumurie.

Realizare copertină acces PEDIATRIE:

- Construcţia va avea în plan dimensiuni de 13,13 m x 7,50 m având fundaţii izolate din beton armat, structura metalică şi învelitoare din policarbonat translucid cu tentă fumurie de 20 mm. Structura se realizează din subansamble care se asamblează cu sudura de santier, închiderea se face cu policarbonat cu tentă fumurie.

LUCRĂRI RUTIERE

- Amenajarea unei Platforme de parcare betonate, rectangulară cu dimensiunile de 25,0m x 25,0 m, încadrată de acostamente protejate, cu lăţimea de 1,50 m;

- Amenajarea unei Alei de Acces spre platforma de parcare proiectată, care va face legătura cu calea de acces la Unitatea Primire Urgenţe (UPU).

Realizare sistematizare circulaţie în incintă:

-Axa 2U -  cu lungimea de 116,0 m, face legătura între Calea Victoriei, clădire Secţie Hematologie, Unitatea de Primire Urgenţe (U.P.U.) şi strada Andrey Karoly. Carosabilul Axei 2U este destinat doar ambulanţelor  sau autovehiculelor ce deservesc Unitatea de Primire Urgente (U.P.U.) a Spitalului Judeţean.

REFACEREA CADRULUI  NATURAL

Solul vegetal decopertat de 25 cm se va recupera, fiind utilizat pentru vegetarizarea corpurilor rambleelor la aleea de acces şi la platforma de parcare. Taluzurile vor fi apoi însămânţate şi vegetarizate.La aleea de acces pe acostamente se va planta pe fiecare parte pe câte 2 rânduri  o barieră verde compusă dintr-un gard viu tip BUXUS.

 

 

No Comments

Comments for Se va amenaja incinta interioară a Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad are now closed.