Nicolae Ioţcu: “Noi încă sperăm că cei de la Guvern vor înţelege că trebuie să aloce bani acolo unde se dovedeşte că administraţia locală pune umărul la dezvoltarea sistemului de sănătate“

Written by admin. Posted in Top News, Utile

Tagged: , , , , ,

Published on septembrie 05, 2013 with No Comments

Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a efectuat joi, 5 septembrie 2013, o vizită de lucru pe şantierul unde se construieşte noua secţie TBC a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă  Arad. Noua construcţie va fi ridicată pe un teren de aproape un hectar, situat la ieşirea din municipiul Arad, pe strada Stephan Ludwing Roth, teren aflat în proprietatea Consiliului Judeţean.

Unitatea spitalicească va avea 112 paturi, din care 50 pentru pneumologie şi 62 pentru ftiziologie. Valoarea contractului este de 15 milioane de lei, bani alocaţi de Consiliul Judeţean Arad. Pentru anul 2013, instituţia noastră  a alocat suma de 4 milioane de lei.

Aşa cum se cunoaşte, judeţul Arad are un deficit major la capitolul spaţii destinate actului medical, datorită faptului că şase clădiri în care în prezent se desfăşoară activitate medicală au fost retrocedate. Clădirea actualelor secţii TBC ale Spitalului Judeţean a fost retrocedată astfel că decizia noastră a fost de a construi o nouă clădire, întrucât în clădirea actuală legea ne interzice să facem investiţii. Contractul de execuţie a acestei clădiri este pe trei ani de zile, iar construcţia este în grafic. În momentul de faţă este executat aproximativ 25 la sută din proiect. Până la sfârşitul anului, cu siguranţă vom ajunge undeva la 40 la sută execuţie. Suntem în grafic şi cu alocarea fondurilor. Menţionez că în acest an, din bugetul propriu al Consiliului Judeţean a fost alocat un milion de euro. Până în prezent, Ministerul Sănătăţii nu a alocat niciun ban sistemului de sănătate din judeţul Arad, pentru modernizarea infrastructurii. Noi încă sperăm că cei de la Guvern vor înţelege că trebuie să aloce bani acolo unde se dovedeşte că administraţia locală pune umărul la dezvoltarea sistemului de sănătate“, a spus Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean.

Funcţionarea secţiilor în clădiri retrocedate este o problemă cu care ne confruntăm. Pentru aceste clădiri retrocedate, Consiliul Judeţean plăteşte chirie. Pentru TBC s-a reuşit să se înceapă construcţia unei clădiri care cred că va fi una dintre cele mai frumoase sedii pentru TBC din ţară. În condiţiile actuale, bolnavii de TBC sunt într-o clădire retrocedată Arhiepiscopiei, unde Consiliul Judeţean plăteşte o chirie de 12.800 de lei pe lună. Construcţiile nu sunt bune, noi putând igieniza doar la limita bunului simţ, pentru că imobilul este proprietate privată. Numărul bolnavilor este de peste 100. Este vorba de bolnavii acuţi care se găsesc în secţie pentru că bolnavii cronici sunt la secţiile de TBC din judeţ – la Căpâlnaş şi Lipova. Chiriaşul ar trebui să întreţină această clădire şi nu spitalul, însă noi o întreţinem la ora actuală” a declarat Teodora Olaru, manager Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

 

 

 

No Comments

Comments for Nicolae Ioţcu: “Noi încă sperăm că cei de la Guvern vor înţelege că trebuie să aloce bani acolo unde se dovedeşte că administraţia locală pune umărul la dezvoltarea sistemului de sănătate“ are now closed.