Călin Abrudan, primarul liberal al Ineului, şi-a prezentat bilanţul după primul an petrecut în postura de edil şef al oraşului de pe valea Crişului Alb. După cum se poate observa şi din lista de mai jos, Călin Abrudan a pus accentul pe dezvoltarea infrastructurii, prin lucrări de asfaltare, pietruiri, canalizare şi electrificare etc., dar nu a neglijat nici alte domenii, preocupându-se de şcoli, locuinţe pentru tineri, cimitire, sport sau curăţenie.
Alte lucrări sunt în curs de execuţie, astfel încât există toate premisele ca oraşul Ineu să devină cel mai modern din judeţul Arad.
„Am încercat, în limita bugetului, bineînţeles, să facem cât mai multe lucruri bune în oraş, în cât mai multe domenii, iar rezultatele se văd deja. Oamenii nu ne-au ales să spunem că nu se poate, că nu sunt bani şi aşa mai departe, ci ne-au ales să facem treabă. Şi mă bucur că, împreună cu echipa mea, am reuşit să facem lucruri bune pentru oraş şi cetăţeni. Vom continua în acest ritm, pentru că mai avem multe de făcut pentru ca Ineul să devină aşa cum ni-l dorim toţi: un oraş modern, european”, a declarat Călin Abrudan.
REALIZĂRI DUPĂ 1 AN DE MANDAT:
– Asfaltare pe Podul de Piatră, în faţa Primăriei, în cartierul Traian (de la linia de cale ferată până la Biserică), asfaltarea aleilor, parcării şi a terenurilor de sport ale Liceului „M. Viteazul” Ineu, asfaltarea străzilor: Vasile Alecsandri, Octavian Goga, Gheorghe Lazăr, Barbu Lăutaru, parţial străzile: Ion Creangă, Horia şi I.L. Caragiale (în curs de realizare);
– Construcţie capelă mortuară;
– Geamuri şi uşi termopan la toate sălile de clasă ale Liceului „M. Viteazul”;
– Acoperiş la Şcoala Generală clasele V-VIII (1300 mp);
– Încălzire centrală la toate grădiniţele din Ineu;
– Teren sintetic de fotbal în cartierul Traian;
– Aparate de fitness amplasate în aer liber;
– Utilarea Căminului Cultural din cartierul Traian;
– Pietruirea tuturor străzilor din Ineu, „Dealul Viilor” şi Mocrea;
– Construcţia a 1 km de reţea electrică cu iluminat public în zone care nu au fost electrificate;
– Achiziţionarea unui buldoexcavator şi a unei macarale (PRB); achiziţionare, prin donaţie din Franţa, a unei autospeciale de pompieri;
– Amenajarea de spaţii de joacă în cartierul Traian şi cartierele rromilor din Mocrea şi Ineu;
– Scenă în parcul oraşului;
– Construcţia de podeţe şi rigole în „Dealul Viilor” (rândul 1) şi parţial în Mocrea;
– Aducerea a 2 investitori în oraş: depozit URSUS (BANA-N) şi o firmă germană, SC Stanzwerk, a cărei fabrică este în construcţie;
– Renovarea sediului C.S. Ineu;
– Promovarea echipei de fotbal C.S. Ineu în liga a III-a (divizia C);
– Refacerea „Aleei trandafirilor”;
– Amplasarea de mobilier stradal în oraş (ceas ornamental în centru, coşuri de gunoi, indicatoare rutiere, mese de ping-pong, masă de şah pentru pensionari);
– Construcţia de ghene de gunoi lângă blocuri;
– Finalizarea blocurilor ANL şi repartizarea acestora cu toate utilităţile;
– Racordarea la canalizare a fostei unităţi militare 014-99;
– Amenajarea spaţiilor verzi din oraş;
– Igienizarea holurilor Primăriei, şcolilor şi ale grădiniţei din cartierul Traian;
– Trotuare la blocurile ANL (în lucru), în cartierul rromilor (în lucru) şi pe un tronson de pe strada Republicii;
– O permanentă atenţie acordată întreţinerii curăţeniei în oraş;
– Înfiinţarea unui ziar local pentru o mai bună transparenţă administrativă;
– Organizarea mai multor evenimente culturale destinate locuitorilor oraşului Ineu;
În curs de executare:
– Şanturi la „Dealul Viilor” (rândul 2), la Mocrea şi pe tronsoanele de drumuri aferente drumurilor asfaltate;
– Executarea reţelelor de canalizare în tot oraşul;
– Schimbarea reţelelor de apă din azbociment;
– Renovarea clădirii Casei Armatei, cu destinaţia – judecătorie.
No Comments
Comments for Primarul Călin Abrudan, la bilanţul primului an de mandat: „Oamenii nu ne-au ales să spunem că nu se poate” are now closed.