Ioan Cristina: „Până acum pacientul avea drepturi doar pe hârtie”

Written by admin. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , ,

Published on octombrie 03, 2013 with No Comments

Senatorul Ioan Cristina, co-preşedinte al USL Arad, a declarat că pachetul de bază în Sănătate (parte a reformei sistemului sanitar), de care vor beneficia, gratuit, toți cetățenii români, asigurați și neasigurați, va fi supus dezbaterii publice. „În perioada următoare vor avea loc discuții cu toți actorii din sistem, cu asociațiile de pacienți, cu mass-media”, a anunţat Ioan Cristina, preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad.

„Până acum pacientul avea drepturi doar pe hârtie. În realitate, trebuia să scoată bani din buzunar pentru orice. De acum înainte, serviciile din pachetul de bază sunt clare și garantate. Dacă cetățeanul știe la ce servicii are dreptul în mod gratuit, este mai puțin probabil să apeleze la «alte plăți». Vrem să descurajăm această practică din sistem. Până acum, pacientul mergea la spital pentru orice. De acum înainte, pachetul de bază oferă pacienților acces mai ușor la tratament prin medicul de familie și de ambulatoriu. Concomitent, va crește finanțarea pentru medicina primară și pentru ambulatoriul de specialitate, unde se pot furniza aceleași servicii ca în spital, dar cu costuri mai mici”, a declarat senatorul arădean.

Ce conține pachetul de bază?

– Urgențele – tot ce înseamnă medicină de urgență intră în pachet;

– Partea de prevenție – numărul și tipul consultațiilor/ analizelor de evaluare a riscului, urmărirea periodică a persoanelor cu risc de îmbolnăvire;

– Medicina de familie – număr de consultații, creșterea numărului de servicii care pot fi acordate de medicii de familie;

– Medicina comunitară;

– Servicii în ambulatoriul de specialitate – consultații (numărul și frecvența pe specialități), servicii paraclinice (laborator – tipuri de analize), imagistică;

– Servicii de spitalizare – translatare din internarea continuă spre ambulatoriul de specialitate și internarea de zi.

 

No Comments

Comments for Ioan Cristina: „Până acum pacientul avea drepturi doar pe hârtie” are now closed.