Dorel Căprar: “România, foarte aproape de prelungirea cu un an a exerciţiului financiar european”

Written by admin. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , , ,

Published on octombrie 06, 2013 with No Comments

Deputatul Dorel Căprar a susţinut în plenul Camerei Deputaţilor o declaraţie politică pe tema fondurilor europene. Iată textul declaraţiei politice:

„Fără îndoială, politica dusă de Guvernul Ponta face din România un partener serios şi de nădejde în plan internaţional. Prin decizii de guvernare corecte, aplicate în mod transparent, apar şi roadele politicilor din relaţia cu Uniunea Europeană, poate cea mai importantă după guvernarea propriu-zisă.

România a început să-şi manifeste veleităţile europene, aşa cum poate nu a făcut-o niciodată în trecut. Şi, pentru că a dat dovadă de perseverenţă şi succes în accesarea fondurilor europene, eliminarea contractelor frauduloase din perioada guvernelor democrat-liberale care au sărăcit România, suntem la mai puţin de un pas de a beneficia de încă un an în care să putem accesa fondurile europene aferente exerciţiului financiar 2007-2013.

Comisia pe dezvoltare regională a Parlamentului European a votat, cu majoritate covârşitoare, în favoarea propunerii Comisiei Europene de extindere cu un an a termenelor pentru dezangajarea fondurilor europene alocate României şi Slovaciei, regula N+3, decisiv va fi votul final în plenul Parlamentului European, iar opinia Comisiei REGI va cântări greu.

Sunt convins că votul va fi favorabil României. Guvernul Ponta a acordat o atenţie specială accesării fondurilor europene. Într-un timp de guvernare scurtă, dacă punem în balanţă multitudinea de probleme pe care le-a avut ţara noastră în momentul venirii la Palatul Victoria a premierului Ponta, a reuşit deblocarea programelor europene de finanţare şi reluarea plăţilor pentru domenii importante, cum ar fi: transporturile şi resursele umane. Toate aceste programe au fost blocate pentru diferite nereguli, în principal pentru corupţie, constatate toate în timpul guvernării PDL.

Sunt convins că aceste eforturi sunt apreciate, şi România va primi această oportunitate de a utiliza fondurile europene pe care le are la dispoziţie, chiar dacă unii parlamentari europeni ai Partidului Democrat liberal votează, de cele mai multe ori, împotriva intereselor României, proiectând, astfel, o imagine foarte proastă ţării şi românilor care i-au trimis în Parlamentul European.

România a reuşit să tripleze rata absorbţiei, ajungându-se în prezent la 23,4%. Mai mult, s-a primit, până în prezent, de la Comisia Europeană suma de 6 miliarde de euro, care reprezintă 31,44% din alocarea Uniunii Europene 2007-2014 din această sumă.

Plăţile intermediare rambursate însumează 3,93 miliarde de euro din alocarea 2007-2013. Până în prezent, s-au depus 41.214 proiecte pe toate programele, a căror valoare este de aproximativ 70 de miliarde de euro. Au fost aprobate 12.796 de proiecte, cu o valoare de circa 32 de miliarde de euro. S-au semnat 9.995 de contracte, cu o valoare de circa 22,3 miliarde de euro.

Prin aprobarea regulii N+3 se evită dezangajarea a aproximativ 2,5 miliarde de euro, aspect pe care, cu siguranţă, vechea guvernare nu-l avea în vedere, deoarece Guvernului PDL îi era mult mai uşor să manevreze banii de la bugetul de stat, decât banii europeni.

Cauzele unei rate de absorbţie eşec a guvernării PDL au fost simple – incompetenţa şi orientarea spre fraudarea banilor de la bugetul de stat, în contextul în care banii europeni erau şi sunt mult mai atent monitorizaţi.

De aceea este foarte important ca noi, românii, pentru viitorul copiilor noştri, pentru o viaţă mai bună şi o creştere a nivelului de trai, ca şi la alegerile pentru Parlamentul European, să trimitem în inima Europei oameni corecţi, serioşi, cu viziuni asupra politicilor şi intereselor României, oameni care să pună umărul la ceea ce întreprinde Guvernul Ponta, interesele ţării fiind, aşa cum arată deja premierul României, suverane intereselor de partid.

În concluzie, stimaţi colegi, indiferent de orientarea politică, cred că obiectivul primordial este unul comun în relaţia cu Uniunea Europeană: corectitudinea şi efortul pentru accesarea unui procent cât mai mari de fonduri europene.

Cu toţii, cred că ne dorim o Românie modernă, europeană, capabilă să stea cu capul sus în rândul statelor Europei.”

 

No Comments

Comments for Dorel Căprar: “România, foarte aproape de prelungirea cu un an a exerciţiului financiar european” are now closed.