scris de: prof.Ioan Tuleu
Știrile bune, pozitive își fac greu loc în presa românească și cu atât mai bucuros ești când dai peste o informație care vine să scoată în evidență performanța unei personalități care s-a impus atenției unor instituții de prestigiu din străinătate. O asemenea personalitate este, iată, academicianul Ioan-Aurel Pop, rectorul universității Babeș-Bolyai din Cluj, care a fost inclus de către Universitatea din Oklahoma într-un clasament al celor mai buni pedagogi din lume.
L-am cunoscut pe prestigiosul academician, i-am și luat un interviu pe probleme de istorie a Transilvaniei și m-a cucerit încă de la început prin modestia afișată, franchețea, bunul simț și totala detașare cu care răspundea la întrebări. Dar nu despre ce mi-a spus în interviu, era prin 2009, vreau să aduc aminte ci despre ceea ceea am aflat într-o conversație purtată într-un cadru particular, în afara relației profesionale.
Astfel am aflat că fiind președintele Asociației de Colaborare Româno-Ruse din cadrul Academiei s-a deplasat la Moscova într-o vizită amicală, pentru a stabili cadrul optim de colaborare între savanții celor două țări. Acolo, printre altele, i s-a reproșat României că a retras din postul de ambasador pe astronautul Dumitru Prunariu. Era un om cunoscut acolo, cunoștea foarte bine limba rusă și mai mult a fost decorat cu titlul de erou al Uniunii Sovietice și, prin urmare, nu se putea renunța la o asemenea personalitate, aflată într-un post de mare importanță, în favoarea unui necunoscut. Reamintesc că Dumitru Prunariu a fost retras din post în 2005, după ce se schimbase guvernarea în România. Noii potentați au procedat la schimbări în toate funcțiile, așa cum se întâmplă de obicei la schimbarea gărzii, fără să țină cont de personalitatea, probitatea profesională, ținuta morală etc, ci pur și simplu se acționa virtutea principiului prin care „ai voștri trebuie să plece și să vină ai noștri”. În cazul prezentat se poate ușor observa cât au progresat de atunci relațiile cu Rusia, marea putere de la răsărit, curtată de toate celelalte puteri ale lumii.
No Comments
Comments for Pe cine punem ambasador la Moscova (editorial) are now closed.