scris de: prof. Ioan Tuleu
Atunci când există cerere socială și când inițiativele de sus lipsesc atunci sigur se vor impune inițiativele de jos, de la nivelul cetățenilor obișnuiți care își împlinesc astfel un deziderat. Cel puțin așa am perceput inițiativa de a crea „Liga Desavoia” de minifotbal, care a avut un succes neașteptat, astfel că încă de la început s-au putut forma două serii; prima cu 18 echipe și a doua cu 16. Ultimele, din prima serie, vor retrogada și primele din seria a doua vor promova. Campionatul este cât se poate de serios și, după câte mi s-a spus, se află în curs de afiliere la federație.
Am participat, pentru a vedea cum se desfășoară un astfel de meci, duminică după masă, de la ora 17, la partida din seria 1 dintre Simco (locul 11) și Mavros (locul 2), disputată pe terenul sintetic de pe strada Eftimie Murgu (în spatele depozitului Bendea). Totul s-a desfășurat cât se poate de serios, la start aliniindu-se două echipe echipate după standardele obișnuite, cu un arbitru exigent și bun cunoscător al regulamentului și evident cu un public pasionat.
Remarcăm însă și o atmosferă diferită de cea înregistrată la meciurile din ligile mari, prin faptul că nu am auzit înjurăturile obișnuite acolo, nici apostrofările la adresa arbitrului, cei prezenți, (circa 50) s-au comportat foarte civilizat, dar susținându-și cu fervoare echipa. Meciul a avut și el de toate: determinare, goluri spectaculoase, parade reușite ale portarilor dar și un fair play deosebit. Trebuie să remarcă totuși evoluția lui Huțan ( fostul portar de la UTA), și a lui Anca și Sasu de la Mavros și a lui Frecățel și Vlad de la Simco. Scorul înregistrat a fost de 5-2 în favoarea celor de la Mavros, dar la sfârșitul meciului toți au fost bucuroși pentru că, până la urmă, toată lumea a avut de câștigat și jucătorii care au făcut mișcare și spectatorii care au petrecut o după amiază plăcută de duminică alături de prietenii lor.
Am înțeles de la cei prezenți că există mare înghesuială la înscrierea în campionatul viitor și a altor echipe, existând toate premisele de a se forma și o serie a treia. Nu putem încheia însă fără să aducem și o notă critică care vizează administrația locală, în grija căreia este drumul de la Pădurii la sală, că nu poate fi numit stradă, cu niște gropi de parcă au fost create de niște bombe explodate în timpul războiului și rămase așa pentru aducere aminte!
No Comments
Comments for O după amiază plăcută de duminică cu Liga Desavoia (editorial) are now closed.