Municipiul Arad a primit la sfârșitul săptămânii vizita unei delegații a orașului italian Castrovillari.Vizita este urmare a interesului exprimat de administrația din Castrovillari pentru stabilirea de relații de colaborare cu Aradul. Delegația italiană a fost condusă de primarul orașului Castrovilla dl.Domenico Lo Polito, iar pe tot parcursul vizitei a fost însoțită de viceconsulul onorific al Republicii Italia la Arad, dl.Roberto Sperandio.
Pe parcursul celor trei zile petrecute la Arad oficialii italieni au avut mai multe întâlniri cu dl.primar Gheorghe Falcă, dl.consilier Ovidiu Moșneag, președintele comisiei Buget-Finanțe din cadrul CLM, cu d-na administrator public Claudia Macra și cu alți responsabili din cadrul primăriei. În cadrul întâlnirilor s-au analizat prioritățile de dezvoltare a unui parteneriat între cele două orașe și oportunitățile de colaborare în domeniul administrativ, cultural și socio-economic. În urma discuțiilor s-a stabilit ca prim pas inițierea unor schimburi culturale. Acestea cor începe de anul viitor, cu participarea artiștilor arădeni la « Calabria Teatro Festival », unul din cele mai importante festivaluri de artă dramatică din Italia, precum și la Festivalul International de Folclor din Castrovillari, unul din cele mai mari evenimente de acest gen din Europa, care a avut în acest an a 28 –a ediție.
No Comments
Comments for Arad a primit vizita unei delegații a orașului italian Castrovillari are now closed.