Șicula și oamenii ei (editorial)

scris de : prof. Ioan Tuleu

Omul sfințește locul spune un vechi proverb românesc și nimic nu este mai adevărat decât faptul că omul, respectiv oamenii, sunt cei care dau valoare tuturor lucrurilor spirituale și materiale. Oricât de bun ar fi mediul înconjurător, oricât de favorabile ar fi împrejurările externe sau oricât de mult ajutor am primi dinafara noastră, performanța nu este posibilă fără mobilizarea personală a energiilor psihice și fizice. Desigur că toate celelalte sunt necesare dar nu suficiente.

Comunitățile, precum și indivizii, capătă, odată cu trecerea timpului, caracteristici proprii, calitățile precum și defectele se așează într-o matcă proprie, dând membrilor lor o personalitate distinctă, care poate fi cunoscută, apreciată și promovată într-un areal geografic și social mult mai larg.

Șicula, este o comunitate care, mai mult decât altele din spațiul vestic românesc, a căpătat un profil moral și cultural care o fac ușor identificabilă. Cine dintre crișeni și bănățeni nu poate să recunoască chiar și astăzi costumul popular cu culorile sale atât de vii, sau cine nu a ascultat cu plăcere melodiile populare de un farmec aparte, sau nu a admirat virtuozitatea dansatorilor. Graiul este și el distinct, cu intonații care vin de foarte departe în timp, iar cu ajutorul lui s-au putut crea versuri, melodii, snoave, balade, povestiri, proverbe care au ajuns subiecte de studii și analiză etnografică. Personalitatea colectivă a căpătat valențe specifice în cursul anilor, dând șiculanilor un profil distinct, care se caracterizează prin acuitate artistică, un deosebit simț al apartenenței, solidaritate, sociabilitate, empatizează ușor cu ceilalți, de unde și ușurința comunicării. Nu este prin urmare de mirare că anual se organizează manifestări colective, precum  „Ziua Recunoștinței”, la care s-au adunat atâția membri ai „cetății”  pentru a se bucura și comunica împreună. Exagerând puțin, putem afirma că pentru șiculani este o necesitate vitală de a se întâlni și informa reciproc asupra stării personale și a comunității din rândurile căreia provin.

Personalitatea șiculanilor a fost așezată și șlefuită, desigur, într-un lung timp istoric pentru că, iată, încă din 1332-1334 apare așezarea în istoria scrisă cu numele de villa Sycula. Secolele care au urmat au fost tumultoase, numeroase invazii armate s-au produs asupra teritoriilor cuprinse de Mureș și Crișuri, dar oamenii au supraviețuit pe pământurile lor înmulțindu-se și creând în folosul urmașilor urmașilor lor. Cu toate condițiile politice și sociale vitrige viața și-a urmat cursul ascendent grație eforturilor oamenilor care nu au deznădăjduit, răzbătând cu tenacitate și perseverență prin vremi, până când istoria a făcut dreptate, adunând oamenii de aceeași credință și același neam sub un singur „sceptru” politic.

Șiculanii și-au pus și ei toate energiile în slujba idealului național și nu poate fi ignorată contribuția unor personalități născute în localitatea așezată pe malul Crișului Alb la înfăptuirea actului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Nu se poate să nu amintim în acest context numele lui Ioan Fluieraș, născut la Chereluș, unul dintre cei 12 membri ai Consiliului Național Român Central care a fost primul „guvern” al românilor din Transilvania, fiind organismul care a hotărât actele Unirii Celei Mari. Socialistul Avram Borcuția, preoții Florian și Iustin Monția și fratele său Emil Monția și-au dedicat și ei viața idealului național, fiind trecuți pentru aceasta în cartea de aur a neamului românesc. Din Șicula, mai mult decât din alte localități, copiii țăranilor au urmat școli românești precum Preparandia și Institutul Teologic, care s-au dovedit un mijloc esențial în promovarea valorilor românești și pentru cultivarea sentimentului național. Astfel Isaia Monția a absolvit Institutul Teologic Arad între primii, în  1829, fiind precursorul unei adevărate dinastii de teologi și oameni de cultură, el fiind urmat în 1842 de Monția Ambrosie; Monția Ioan – 1858; Monția Florian – 1870; Monția Iustin – 1905; Monția Coriolan – 1908; Monția Corneliu – 1895. Dar nu numai familia Monția a dat preoți ortodocși, același institut a fost absolvit și de de Zaslo Simeon la 1844; Dronca Ioan în 1875; Dronca Alexandru în 1904. Secția pedagogică a fost urmată de un alt Monția, cu prenumele George, pe care a absolvit-o în 1875; de Elenaș Petru – 1904; Căprariu  Ioan – 1911. Monția Aurel (n. 1890) a absolvit în 1912 Facultatea de drept și științe politice „Ferencz Joszsef” din Cluj, iar în 1914 a primit de la universitatea transilvană și titlul de doctor în științe juridice. Iată un prim subiect de urmat pentru a prezenta personalitățile comunei Șicula: evoluția familiei Monția, din rândurile căreia se va ridica în perioada interbelică muzicologul Emil Monția, o personalitate într-adevăr de importanță națională prin compozițiile sale muzicale.

Unirea cu România a descătușat parcă energiile rămase până atunci sub presiunea politicii de asimilare națională dusă de Imperiul Austro-Ungar, așa încât numărul șiculanilor care au ales meserii intelectuale, plecând din sat la școli superioare, s-a înmulțit, mai mult, s-au diversificat și domeniile alese. Una dintre cele mai interesante personaje, dar despre care avem puține informații a fost Pavel Berariu, absolvent al Academiei Economice din București și al Facultății de științe juridice din Cluj, care s-a făcut cunoscut înainte de Al Doilea Război Mondial ca un bun jurnalist. A mai apucat să scrie după 1989 și patru cărți, până atunci fiind pus sub interdicție. Facultatea de drept a fost absolvit-o și de un alt Monția, Octavian, care a profesat ca avocat la Ineu, având și multiple alte preocupări intelectuale. Tot de la Șicula a plecat pentru a deveni general și Aurelian Andra deasemenea în Șicula a păstorit mulți ani, începând cu 1941, părintele Belei. Mai puțin cunoscut este faptul că preotul de Șicula, Iustin Monția, a fost ales în 1926 deputat din partea Partidului Poporului în Parlamentul României.

Ne facem datoria să amintim că șiculanii au luptat pe fronturile celui de Al Doilea Război Mondial cu același patriotism și aceeași abnegație pentru România Mare, dovedite  de înaintașii lor, iar toți aceia care au pierit în luptă merită a fi trecuți printre personalitățile comunei. După război șiculanii au răspuns colectivizării agriculturii și  stricării vechilor rânduieli printr-o masivă migrație spre oraș, mai ales prin intermediul școlilor. Procentul de șiculani care au urmat cursurile școlilor profesionale, liceelor și diverselor facultăți este mult peste media generală. Din rândul absolvenților învățământului superior s-au ridicat mulți specialiști, profesori universitari, cercetători, medici, profesori, economiști, ofițeri, artiști etc, unii având și funcții de conducere în diferite instituții și unități economice. Amintim doar câțiva dintre aceștia, deși poate facem o nedreptate altora, dar nu putem trece peste nume precum: Ciurdariu Mihai, Mircea Morariu, Andea Avram Florica Bradu, Florica Ardelean, Pavel Hanc, Ioan Codău și, evident, putem cita mulți, mulți alții.

Tuturor acelora care au făcut cunoscut satul de baștină, care au făcut ceva pentru semenii lor, șiculanii de astăzi le aduc un prinos de recunoștință de „Ziua Recunoștinței”, ei fiind pentru generațiile care vor veni model de îndreptare.

P. S.

Ziua Recunoștinței s-a ținut  vineri, 20 decembrie,la  hanul „Moara cu Noroc” de la Mocrea, în prezența a circa 20 de șiculani, veniți de la Arad și din comună, festivitatea fiind susținută de primarul Aurel Radița. Am remarcat atmosfera veselă dar,  ținem să subliniem și  luările de cuvânt care au avut ca scop  să propună revigorarea activității folclorice, editarea unei cărți care să cuprindă personalitățile comunei și alte obiective de interes comunitar.

[nggallery id=89]