Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, participă luni, 27 ianuarie, la Bucureşti, la o întâlnire cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI). Edilul Aradului va fi prezent la această reuniunne în calitate de prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România. “Cu ocazia vizitei misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by de tip preventiv cu România, condusă de doamna Andrea Schaechter, aceştia au solicitat o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor autorităţilor locale din România”, a declarat Gheorghe Falcă.
Tematica discuţiilor între reprezentanţii FMI şi autorităţile locale o constituie:
- impactul Deciziei Curţii Constiţutionale asupra planurilor de descentralizare (ce schimbari au fost deja facute la nivelul regiunilor şi comunităţilor; care sunt paşii care urmează);
- situaţia financiară a autorităţilor locale, inclusiv acumularea de arierate;
- planurile de investiţii ale autorităţilor locale.
No Comments
Comments for Primarul Gheorghe Falcă participă la o întâlnire cu reprezentanţii FMI are now closed.