Adrian Ţolea, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, reafirmă poziţia partidului faţă de exploatarea gazelor de şist. „Am mai avut o declaraţie publică pe marginea acestui subiect, în vara anului 2013, când denunţam politica duplicitară a premierului Ponta. De atunci, evenimentele s-au precipitat, am asistat inclusiv la scandalul de la Pungeşti, pentru ca acum situaţia tensionată să se mute în vestul ţării, în judeţul Arad. Reamintesc că aprobarea pentru aceste prospecţiuni poartă semnătura Guvernului Ponta, respectiv a ministrului Mediului, Rovana Plumb”, a afirmat Adrian Ţolea.
„PDL Arad rămâne consecvent cu poziţia pe care a avut-o în privinţa exploatării gazelor de şist. Nu dorim să politizăm excesiv acest subiect, dar nici nu putem să rămânem impasibili, pentru a nu fi puşi în faţa faptului împlinit. De asemenea, nu avem încredere în promisiunile firmei care face actualmente prospecţiuni, când reprezentanţii acesteia afirmă că nu se vor exploata gaze de şist în perimetrul Curtici. Mai ales că această poziţie este una impersonală, declarativă şi nu are nici o valoare juridică”, a completat Adrian Ţolea.
De asemenea, prim-vicepreşedintele PDL Arad salută solidaritatea de care au dat dovadă comunităţile care pot fi afectate de exploatările gazelor de şist, o solidaritate manifestată prin numărul mare de participanţi la protestul de la Curtici.„La manifestarea de sâmbătă, de la Curtici, au participat peste 2000 de cetăţeni, din oraş şi din comunele înconjurătoare. Au fost prezenţi 9 primari, din Curtici, Dorobanţi, Iratoşu, Macea, Sântana, Şofronea, Păuliş, Olari şi Şimand, 15 feţe bisericeşti, viceprimari şi consilieri locali, iar manifestările au fost paşnice, dar ferme: oamenii nu vor nici explorări, nici exploatări ale gazelor de şist. De menţionat că s-au strâns 1144 de semnături doar sâmbătă seara, iar strângerea de semnături continuă”, a mai declarat Adrian Ţolea.
No Comments
Comments for PDL Arad rămâne consecvent în privinţa exploatării gazelor de şist are now closed.