Un număr de 1348 de apartamente de bloc din municipiul Arad vor fi reabilitate temic cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2007-2013 în cadrul Axei Prioritare 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere, Domeniul de intervenţie 1.2 – Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinte.
Valoarea totală a cererilor de finanțare UE pentru investițiile de reabilitare termică la aceste apartamente este de aproximativ 38 575 000 lei. Documentația cuprinde 5 loturi de blocuri, primele 3 aplicații fiind depuse deja la ADR Vest iar următoarele două aplicații fiind în curs de depunere.
Primarul municipiului Arad, dl.Gheorghe Falcă a anunțat în conferința de presă de astăzi, 7 februarie, că programul de reabilitare termică a blocurilor cu fonduri europene va continua și în noul ciclu de finanțare, care a început din acest an. Primăria Arad va aloca în bugetul anului 2014 suma de 1 000 000 lei pentru realizarea documentațiilor tehnice pentru încă aproximativ 100 de blocuri de locuințe, pentru care vor fi depuse cereri de finanțare UE.
No Comments
Comments for Program reabilitare termică blocuri cu fonduri UE în municipiul Arad are now closed.