În data de 17 martie 2014, poliţiştii de la Poliţia comunală Siria, l-au depistat pe M. Claudiu, de 37 de ani, din aceeaşi localitate.
Bărbatul a condus fără a deţine permis de conducere, prin localitatea Galşa, un autoturism marca BMW şi după ce a acroşat un autovehicul parcat în faţa unei case, a părăsit locul producerii accidentului rutier fără încuvinţarea poliţiei.
După identificarea acestuia de către poliţişti, la testarea cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0.87mg/l alcool pur în aerul expirat şi a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, refuzul recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi părăsirea locului accidentului fără încuvinţarea poliţiei.
No Comments
Comments for A condus băut, fără permis şi după ce a lovit un autoturism, a părăsit locul accidentului are now closed.