A deţinut ilegal arme şi muniţie la domiciliu

Written by admin. Posted in Top News, Utile

Tagged: , , , , ,

Published on martie 15, 2014 with No Comments

În data de 13 martie a.c., poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au depistat o persoană care deţinea ilegal, la domiciliul său, patru arme şi muniţie.

Urmare a unei acţiuni, poliţiştii l-au depistat pe F. Mihai de 61 ani, din Beliu, care a deţinut fără drept la locuinţa sa, două arme de vânătoare cu alice, o armă de tir sportiv cu glonţ, o armă de autoapărare cu gaz, precum şi 25 cartuşe cu alice calibru 12, 28 cartuşe de vânătoare cu alice calibru 16 şi 8 cartuşe cu gaz, toate cu capsele nepercutate.

Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul, deţinător legal de arme letale, avea permisul de armă cu valabilitatea expirată. Armele şi muniţia au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nedepunere a armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.

·

No Comments

Comments for A deţinut ilegal arme şi muniţie la domiciliu are now closed.