Sala „Ferdinand” a Palatului Administrativ a găzduit aseară lansarea volumului „Cibi Braun şi Aradul”, dedicat uneia dintre personalităţile de excepţie ale fotbalului românesc şi arădean, jucătorul, antrenorul şi omul de fotbal Coloman Braun Bogdan.
Cartea prezintă toate aceste faţete, care se regăsesc într-o carieră prodigioasă, dedicată în totalitate sportului rege.
Este ultima lucrare purtând semnătura regretatului Tiberiu Ţiganu, demersul său fiind preluat şi finalizat de Radu Romanescu şi Dionisie Piroş, în condiţiile în care ultimul l-a cunoscut personal pe Cibi Braun.
Nu poate fi omisă implicarea viceprimarului Levente Bognar, cel care a făcut toate diligenţele pentru ca acest volum să fie editat din bani publici, dar şi contribuţia fostului consiler local şi judeţean Ionel Costin.
Au mai luat cuvântul, cu referiri la adresa lui Cibi Braun, Pavel Şodinca sau Gheorghe Vaczi. Tatăl ultimului fiind un jucător decisiv pentru UTA-Flamura Roşie în ambele trofee câştigate de Cibi Braun ca antrenor. Prima dată, în 29 noiembrie 1953, când a marcat, în prelugiri (min. 112), singurul gol al finalei cu CCA, iar apoi anul următor, când a deschis scorul pentru arădeni în meciul de la Timişoara, cu Locomotiva. S-a terminat 2-0 pentru arădeni (care aveau nevoie neapărat de victorie) şi titlul venea pe Mureş.
No Comments
Comments for A fost lansat volumul “Cibi Braun şi Aradul” are now closed.