Polițiștii din Chisindia cercetează un bărbat, bănuit de furtul unui telefon mobil.
Polițiștii cercetează un bărbat de 42 de ani, din Chisindia, care ar fi sustras un telefon mobil dintr-un imobil de pe raza localității, în timp ce se afla în vizită.
Prejudiciul, în valoare de aproximativ 1.000 de lei, a fost recuperat, pe numele celui în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Infracțiuni rutiere
Polițiștii rutieri cercetează trei bărbați pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Astfel, polițiștii orașului Sântana au depistat ieri, în trafic, un bărbat de 51 de ani, din Curtici, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolmie de 0,63 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii Serviciului Rutier au depistat un tânăr de 26 de ani, din Vărșand, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, fără a deține permis de conducere și un bărbat de 60 de ani, cetățean italian, în timp ce conducea un autoturism, având valabilitatea numerelor de înmatriculare expirată.
Pe numele tuturor celor în cauză au fost întormite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
Polițiștii rutieri în acțiune
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 133 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 60.000 de lei.
Dintre acestea, 50 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 83 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.
De asemenea, au fost reţinute 5 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.
No Comments
Comments for A furat un telefon are now closed.