A „greblat” pe Mureș

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , , ,

Published on iunie 29, 2018 with No Comments

Polițiștii din Frumușeni cercetează un bărbat care nu a respectat legislația privind pescuitul și acvacultura.

Polițiștii au depistat ieri, în încinta unei balastiere de pe raza localității Frumușeni, un bărbat de 33 de ani, din Lipova, în timp ce pescuia pe râul Mureș prin greblare, utilizând unelte agățătoare și înțepătoare.

Polițiștii au indisponbilizat în vederea continuării cercetărilor un băț de pescuit, o mulinetă, două triple metalice, un plumb și o gafă metalică, pe numele celui în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pescuit cu unelte înțepătoare sau agățătoare prin greblare, conform O.U.G. 23/2008.

 

 

Alcoolemie de 1,14‰, în municipiu

 

Polițiștii Biroului Rutier cercetează un bărbat care a condus sub influența alcoolului.

Polițiștii au depistat pe Bd. Revoluției din municipiu un bărbat de 36 de ani, din Arad, care a condus un autoturism, având o alcoolmie de 1,14 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe bioloogice în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele celui în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub infuența alcoolului.

 

 

 

 

 

Infracțiuni rutiere

 

Polițiștii arădeni cercetează două persoane pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere.

 

Polițiștii din Iratoșu au depistat ieri, în trafic, un bărbat de 69 de ani, în timp ce conducea pe D.J. 709 C un moped care nu avea aplicate numere de înmatriculare. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că mopedul nu este înmatriculat, iar bărbatul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat și fără a deține permis de conducere.

 

Pe raza localității Cuvin, polițiștii Serviciului Rutier au depistat o tânără de 17 ani, din Lipova, în timp ce conducea o motocicletă, fără a avea acest drept. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tânăra  are drept de a conduce pentru categoriile A1 și AM.

Pe numele celei în cauză  fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.

 

 

 

Polițiștii rutieri în acțiune

 

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 112 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 45.000 de lei.

Dintre acestea, 13 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 99 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.

De asemenea, au fost reţinute 5 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.

 

 

No Comments

Comments for A „greblat” pe Mureș are now closed.