Primăria municipiului Arad anunţă începerea lucrărilor de reabilitare a uneia dintre instituțiile de învățământ reprezentative pentru Arad și învățământul pedagogic românesc.
În vederea asigurării condițiilor optime pentru funcționarea procesului de educație la Colegiul Național „Preparandia- Dimitrie Țichindeal”, Primăria municipiului Arad a început lucrările de reabilitare termică la cele două corpuri de clădire, ridicate la începutul secolului XIX-lea, în care funcționează instituția.
Se vor executa următoarele lucrări:
- înlocuire şi recondiţionare tâmplărie exterioară
- termoizolare
- termoizolare planșeu peste subsol
- izolare planșeu peste ultimul nivel
- reabilitare instalaţii electrice interioare
- reabilitare învelitoare şi lucrări de tinichigerie
- refacere finisaje interioare (pardoseli, tavane, pereţi afectate de reabilitare)
- realizare rampă persoane cu dizabilitați
Lucrările, estimate la o valoare de peste 3,5 milioane lei, vor fi executate de constructorul arădean SC Drast Company SRL. Investiția va fi finalizată în termen de 12 luni, termen care a început din 02.10.2017, dată la care a fost emis ordinul de începere a lucrărilor.
Pentru a elibera spaţiile unităţii de învăţământ, unde urmează să se efectueze lucrări de reabilitare, Primăria municipiului Arad a solicitat Inspectoratului Şcolar Judeţean avizarea mutării în Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” a unor clase ale Colegiului Naţional „Preparandia- Dimitrie Țichindeal”.
No Comments
Comments for A început reabilitarea termică a CN „Preparandia- Dimitrie Țichindeal” are now closed.