Liberalul Călin Abrudan este unul dintre cei mai buni primari din județ! Un primar PNL tânăr, dinamic, ambițios, a reușit să schimbe în bine aspectul Ineului, în ultimii ani. Și nu mă refer numai la trotuarele centrale, pavate într-un mod unic în județ, sau la sensul giratoriu care pune în valoare una dintre emblemele locale – vița-de-vie. Mă refer și la investițiile mari pe care le-a dus la bun sfârșit, cum ar fi piața, care înseamnă o modificare structurală în condițiile pe care le au vânzătorii și clienții în fiecare zi de târg.
Ineul de astăzi, administrat de Călin Abrudan, este un oraș frumos, un oraș tineresc, căutat de arădeni din tot județul. Iar faptul că primarul Abrudan a găsit soluția pentru reabilitarea Cetății, va contribui la dezvoltarea serviciilor și turismului, generând noi surse de venit pentru localnici. Asta înseamnă că primarul Abrudan proiectează pentru viitor, pentru generațiile care sunt în cumpănă să rămână sau să plece din țară. Creând acasă, la Ineu, condițiile pe care caută să le găsească în străinătate, vor avea argumente să stea alături de familiile lor și să își folosească inteligența și forța pentru dezvoltarea comunității în care s-au născut.
În calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, am sprijinit în ultimii patru ani proiectele bune ale orașului Ineu, dintre care aș aminti: modernizarea pieței, extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată, modernizarea drumurilor Ineu-Şilindia și Ineu-Tămand, covor asfaltic până la Mocrea, construcția unei biserici noi în cartierul Traian, modernizarea străzilor din zona blocurilor, reabilitarea trotuarelor pe Calea Republicii, amenajarea intersecției cu sens giratoriu din centrul orașului. Împreună cu Călin Abrudan ne-am aplecat și asupra nevoii de divertisment și m-am implicat în finanțarea unor evenimentelor culturale frumoase: Festivalul-Concurs ,,Floarea de pe Criș”, Hora Ineuană, Sărbătoarea Rusaliilor- Manifestare Tradițională, Cetatea Ineului – Tradiții și Perspective, Festivalul Surechiului și al Meșterilor Populari, Ziua Diasporei Maghiare, întâlnirea anuală a asociațiilor de rezerviști militari din România și Ungaria.
Candidez în echipă cu Călin Abrudan, eu ca președinte al Consiliului Județean Arad din partea Partidului Național Liberal, Călin ca primar al orașului Ineu. În următorii patru ani vom continua să #construim_împreună, în această zonă importantă din județ.
În final, pentru că sunt des întrebat ce a făcut Consiliul Județean Arad pentru Ineu, aș sublinia doar investițiile strategice în drumurile județene.
Prin modernizarea drumului Sântana-Olari-Sintea Mică-Seleuș am scurtat timpul de călătorie între Arad și Ineu cu aprox. un sfert de oră.
Prin modernizarea drumului județean Seleuș-Nădab am creat încă o legătură bună cu orașul Chișineu Criș.
Am început, după o muncă și o luptă de patru ani cu funcționarii de la București, să modernizăm drumul județean Arad-Șiria-Pâncota. De la mijlocul lunii septembrie am dat în funcțiune, chiar dacă deocamdată doar în condiții de șantier, tronsonul Arad-Horia. După finalizarea lucrărilor, anul viitor, se va ajunge mult mai ușor și mai rapid de la Arad la Ineu, pe drumul clasic.
Nu în ultimul rând, suntem pe ultima sută de metri cu modernizarea drumului județean Bârsa-Sebiș-Moneasa, care va ajuta foarte mulți localnici din Ineu să ajungă la familiile lor, din satele din jur.
Am realizat aceste investiții din respect față de localnicii din zona Ineu și față de toți arădenii din județ. Am modernizat 444 km de drumuri județene, în patru ani, ceea ce nu a mai făcut nimeni, niciodată, în istoria Aradului. Am muncit împreună cu primarii, cu consilierii locali și județeni, cu Biserica, societatea civilă și mediul de afaceri, să facem din județul Arad un loc unde se vine, nu unul de unde se pleacă!
Și vom continua în următorii patru ani!
Comandat de PNL Arad, executat de SC Lexus Publicitate SRL, cod mandatar 21200012
No Comments
Comments for (A) Iustin Cionca: „Ineul de astăzi, administrat de Călin Abrudan, este un oraș frumos, un oraș tineresc!” are now closed.