Parcările de reședință din municipiu au început să-și schimbe fața, în ultimii ani, ca urmare a muncii administrației liberale. Preocuparea pentru nevoile urbei, proiectele care au fost gândite, au fost depuse, au fost câștigate, pentru care s-a obținut apoi finanțarea își arată roadele. Mii de locuri de parcare din spatele blocurilor care erau fie pline de praf, fie pline de noroi, au fost asfaltate, au fost delimitate, apoi au fost scoase la licitație.
A fost rezolvată astfel o altă mare problemă și anume eterna căutare a unui loc în care să-ți lași mașina. Acum locurile sunt rezervate și pot fi folosite doar de către cel care le-a închiriat.
Vara aceasta, în Micălaca au fost date în administrarea Recons pentru a fi scoase la licitație peste 2.400 de locuri de parcare, din zonele 100-200 și 500-700. De menționat că dintre acestea, 49 sunt destinate persoanelor cu dizabilități.
Este vorba despre parcări de reședință care au fost reabilitate în cadrul proiectului de regenerare urbană ce vizează cartierele Alfa, Faleza Mureș, Confecții, Micălaca, Vlaicu și Centru inclusiv zona protejată din municipiul Arad. Este cel mai ambițios proiect al administrației locale, în valoare de 50 de milioane de euro, care constă în amenajarea de spații verzi, locuri de joacă și recreere, modernizarea căilor de acces și a iluminatului public, amenajarea de parcări, inclusiv construirea de parcări colective etajate. De altfel, finalizarea celor șapte parcări supraetajate care sunt în lucru în cartierele Alfa și Micălaca înseamnă alte 1.000 de locuri, dintre care jumătate urmeză să fie date în folosință în viitorul apropiat, după ce se va face recepția lucrărilor.
Mai trebuie spus că procedura de licitare a parcărilor de reședință din Micălaca este în plină desfășurare, la fiecare licitație fiind atribuite aproximativ o sută de locuri. Asta, în condițiile în care sunt respectate cu strictețe regulile de protejare împotriva COVID-19.
Comandat de PNL Arad, executat de SC Lexus Publicitate SRL, cod mandatar 21200012
No Comments
Comments for (A) Peste 2.400 de locuri de parcare noi în Micălaca are now closed.