Așa cum ne-am obișnuit în anii trecuţi, iată că și sfârşitul lui 2016 adună sute de copii din Arad, la manifestările organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă, de către Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară din Arad.
“Ca în fiecare an, micuții de la Centrul “Curcubeu” şi copiii care beneficiază de programul masă caldă la şcolile cu care suntem parteneri, se vor bucura de o zi festivă la cantină şi bineînţeles de prezența lui Moș Crăciun, care va împărți cadouri celor ce au fost cuminți. Vreau să le mulțumesc tuturor celor implicați, ONG-urilor, tinerilor de la Seminarul Teologic și în mod special Universității de Vest Vasile Goldiș Arad, ce an de an vin in ajutorul copiilor aflați in risc de abandon școlar si excluziune socială”- a declarat Oana Pârvulescu, director general DDAC Arad.
A fost o întâlnire emoţionantă, cu poezii şi cântece pentru „Moşul“ atât de îndrăgit şi de aşteptat, cu surprize şi daruri, şi, mai ales, cu cel mai important lucru într-o lume atât de încrâncenată, bucuria din ochii unui copil!
Moşul mai zăboveşte şi zilele următoare, sacul său încă nu s-a golit. Vine rândul altor 200 de copii de la șase școli din municipiul Arad, beneficiari ai programului „O masă caldă” să-şi primească cadourile, cu sprijinul UVVG și al ONG-urilor arădene.
No Comments
Comments for A venit Moș Crăciun la copiii de la „Curcubeu” are now closed.