Abuzurile restituirilor „Cazul Nadăș” (editorial)

Scris de Valeriu Cighirean

„Restituțio in integrum”, așa îi spune acțiunii de restituire a proprietăților confiscate abuziv de către regimul comunist. Prin legea 247 din 2005, care completează alte legi adoptate anterior, se proclamă restituirea integrală în natură, sau în caz de imposibilitate fizică în bani a marilor averi luate în proprietate de regimul comunist tot prin intermediul unor legi își propuneau să facă dreptate în fața abuzurilor istorice efectuate de regimurile capitalist și feudal. Cu dreptatea în mână și astăzi se încearcă reparații numai că și de data aceasta dreptate pentru unii înseamnă pagubă pentru alții, pentru că dorința de îmbogățire cu orice preț nu ține cont de interesele părților iar dacă regimul comunist a luat de la bogați și a dat la săraci de data aceasta se ia de la săraci și se dă la bogați.

Un caz notoriu pentru susținerea afirmației de mai sus îl constituie cazul Nadăș. Acel sat, așezat între dealurile Zărandului, a fost aruncat tocmai în feudalism prin deposedarea de 8600 de hectare de pădure, pășune și terenuri cultivabile. Miile de hectare au fost restituite moștenitoarei din Pâncota a moștenitoarei moștenitorului de drept. Este complicat cei drept, greu de priceput cum marile averi pot să ajungă în posesia unor oameni care neam de neamul lor nu au depășit condiția de iobagi, iar aceștia prin hotărâre judecătorească definitivă să devină baronii capitalismului românesc din secolul XXI. Astfel nădășenii nu mai posedă decât pământul de sub casă, nici pășunea pe care au păscut zeci de ani vitele lor, nici pădurea din care se aprovizionau cu lemne nu le aparține, ba și drumurile de acces peste munte spre Valea Mureșului s-a încercat să li se închidă. Noul proprietar a vrut să le ia și căminul cultural, chiar dacă nu i-ar fi fost de folos noii „baronese”. Este adevărat că procesul s-a redeschis pentru că între timp au fost descoperite acte din care rezultă că nădășenii au și ei drepturile lor asupra unui pământ pe care locuiesc de secole.

Dar Nadășul nu este decât cazul extrem al abuzului restituirii „in integrum”, deoarece în Țara Românească restituirea este mai mult o dogmă, decât un act de dreptate, ea este o înșelătorie imensă la care participă din păcate și instituții ale statului, respectiv consilii locale, noari publici, judecători și chiar Guvernul prin hotărâri care privesc averi de miliarde.  S-a ajuns să fie cerute proprietăți care depășesc cu mult valoarea celor confiscate și culmea, nu sunt revendicate de foștii proprietari, ci de „urmașii urmașilor lor”, samsari de terenuri care au cumpărat așa zisele drepturi litigioase. „Dreptatea” de la Nadăș ar trebui imputată celor care au participat la ea, iar nădășanii trebuie să intre posesia pământurilor pe care le lucrează și pe care nici regimul comunist nu a îndrăznit să le ia, satul nefiind cooperativizat.

P.S. Astăzi, 12 septembrie are loc la Tribunalul Arad a doua ședință a completului de judecată condus de judecător Horea Oprean care a reluat procesul prin care pământurile și pădurile nădășenilor au fost atribuite pârâtei Colțău din Pâncota.