Evoluția activității CCIA în cifre:
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură încheie anul 2017 pe un trend de creștere pe majoritatea palierelor de activitate.
Capacitatea și calitatea târgurilor a crescut, fiind determinată de creșterea cu 33% pe segmentul de expozanți și de creșterea cu 25% pe segmentul de vizitatori față de anul 2016. A crescut numărul de membri ai CCIA Arad.
CCIA Arad a organizat 26 de cursuri de formare profesională, 8 seminarii în diverse domenii de activitate, 10 târguri (ca organizator principal sau partener) cu peste 800 de firme participante, din România și din străinătate, și cu aproximativ 45.000 de participanți, 22 de evenimente private organizate la Expo Arad, 9 misiuni economice în țări ca Serbia, Ungaria, Italia, China (Suzhou, Changsha) și Ungaria.
Parteneriatele internaționale s-au dezvoltat și pe segmentul economic prin contacte cu ambasadori ai R. Belarus, Vietnamului, cu reprezentanți ai Camerei de Comerț din Slovacia și cu reprezentanți comerciali ai R. Populare Chineze.
Peste 60% dintre companiile ne-expozante vizitează târgurile ca o sursă importantă de informații și cunoștințe, o cifră care a reieșit din cercetările puse la dispoziție de CENTREX.
Anul 2017 înseamnă o dezvoltare intensă a relațiilor economice cu China, prin participare la expoziții, misiuni economice cu societăți arădene în diferite zone ale R. P. Chineze, și creionarea unui proiect clar pentru anul expozițional 2018.
-
Evenimente organizate de CCIA Arad sau la care CCIA Arad a participat
-
Întâlniri și vizite oficiale
- Ambasadorul Vietnamului în România, în vizită la CCIA Arad, 27 aprilie 2017
În data de 27 aprilie 2017, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, dl. Gherghe Seculici, a primit vizita E.S. Tran Thanh Cong – ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam în România. Delegaţia a fost condusă de managerul firmei Intelligent Triton Consulting System Bucureşti, domnul Dan Bucur.
-
- Ambasadorul Republicii Belarus, în vizita la CCIA Arad, 23 mai 2017
În data de 23 mai 2017, la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, domnul președinte Gheorghe Seculici a primit vizita Excelenței Sale, domnul Andrei Grinkevich, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Belarus în Romania.
-
-
Primii pași pentru o cooperare economică între CCIA Arad și Camera de Comerț și Industrie din regiunea Trenčín, Slovacia, 23 iunie 2017
-
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad, arh. Gheorghe Seculici, a avut o întâlnire cu directorul Camerei Regionale de Comerț și Industrie din regiunea Trenčín, Slovacia, dl. Ing. Ján Václav, în cadrul expoziției Demo Plast Vest, eveniment care s-a desfășurat în perioada 21-24 iunie la Expo Arad.
-
- Camera de Comerț, mediator pentru chinezi, 7-8 octombrie, 2017
O delegație de investitori din Republica Chineză a vizitat județul Arad ca urmare a invitației înaintată de președintele CCIA Arad, Gheorghe Seculici, cu ocazia participării acestuia la expoziția „Carnavalul României în Suzhou”.
-
-
Președintele CCIA , întâlnire de lucru cu Ambasadorul Republicii Belarus, 12 octombrie, 2017
-
În data de 12 octombrie, președintele CCIA, dl. Gheorghe Seculici a participat la o întâlnire cu Ambasadorul Republicii Belarus, dl. domnul Andrei Grinkevich. Întâlnirea a fost solicitată de Excelența Sa din dorința de a dezvolta contacte directe cu autoritățile locale.
-
Misiuni economice
- O delegaţie de 20 oameni de afaceri din Serbia au vizitat târgul Confort Construct & Instal, 17 martie 2017
-
CCIA Arad a organizat pentru companiile arădene o misiune economică la Târgul Internaţional CHINA SMART EXPO, 31 mai – 2 iunie 2017
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad a organizat pentru firmele membre și nu numai, în perioada 31 mai – 2 iunie 2017, o misiune economică în Ungaria, de vizitare a Târgului Internaţional CHINA SMART EXPO Budapesta 2017.
-
-
Misiune economică în Regiunea Veneto (Italia) a delegației formată din reprezentanți ai Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad și ai Consiliului Județean Arad, 28 iunie – 1 iulie 2017
-
În perioada 28-30 iunie delegația Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) a Județului Arad și a Consiliului Județean Arad a întreprins o vizită în Regiunea Veneto (Italia).
-
-
Delegație a CCIA în orașul Changsha, regiunea Hunan, China, noiembrie 2017
-
Managerul târgului Agromalim, Cimi Enache, a vizitat un târg de profil, Central China (Hunan) Agricultural Expo, târg de agricultură și produse agro-alimentare ajuns la a XVIII-a ediție. Pe o suprafață de 110.000 mp și-au expus oferta peste 3000 de expozanți, standurile cu produse românești fiind foarte întâlnite în cadrul expoziției.
-
Conferințe, cursuri, seminarii, work-shop-uri
- Proiect de consultanță gratuită adresată membrilor CCIA Arad cât şi celor care fac primii paşi într-un proiect antreprenorial.
Locaţie: sediul CCIA Arad, 17 februarie 2017
-
- Consultanță gratuită pe marginea oportunităților de finanțare atât din fonduri europene cât și pentru start-up-uri – afaceri care sunt la început de drum
Locaţie: sediul CCIA Arad, 10 martie 2017
-
-
Fiscalitatea – Noile reglementări fiscale în vigoare pentru anul 2017, parteneriat cu CECCAR ARAD
-
Descriere: noile reglementări fiscale în vigoare pentru anul 2017. Seminarul s-a bucurat de participarea a peste 400 de contabili dornici să afle ultimele noutăţi fiscale intrate în vigoare la începutul anului 2017.
Locaţie: Expo Arad, 17 februarie 2017
-
-
Zilele Francofoniei, în parteneriat cu Institutul Francez din Timişoara şi Asociaţia AMIFRAN
-
Descriere: întâlnire informală între mediul de afaceri francofon arădean şi actorii culturali francofoni din regiune
Locaţie: sediul CCIA Arad, 14 martie 2017
-
- Sesiune de Informare: Program Strat-Up Nation România, 3 aprilie 2017
Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Timişoara în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, a organizat sesiunea de informare având ca temă Programul START-UP NATION ROMÂNIA.
-
-
Camera de Comerț a dat startul inițiativei globale dedicată tinerilor, inițiată de John Maxwell Team în 140 de țări, 24 aprilie 2017
-
Evenimentul de deschidere a fost găzduit de Camera de Comerț Industrie și Agricultură a Județului Arad luni, 24 aprilie, fiind urmat de o seară dedicată tinerilor și găzduită de Biserica Creștin Baptistă Dragostea Arad, strada Dorobanților nr. 21-25, în 29 aprilie.
-
-
Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a judeţului Arad a organizat simpozionul cu tema „Noile coordonate ale arbitrajului comercial spre o procedură modernă în sprijinul mediului de afaceri”, 26 mai 2017
-
Evenimentul s-a desfășurat la sediul CCIA Arad, cu participarea unor invitați cu o extinsă experiență în arbitrajul intern și internațional: președintele Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, prof. Univ. Dr. Ștefan Deaconu, Decanul Baroului Arad, Av. Conf. Univ. Dr. Cristian Alunaru, Decanul Colegiului Consilierilor Juridici Arad, jurist Aurelian Roland Boiț, președintele Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă CCIA Arad, Av. Incze Arpad.
-
-
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad s-a alăturat Doingbusiness.ro pentru evenimentul de business, “Business (r)Evolution”, oferit oamenilor de afaceri din Arad și din județele învecinate, 14 iunie 2017
-
Antreprenorii din Arad și din județele învecinate au participat în data de 14 iunie 2017 la întâlnirea cu experții cheie invitați la Business (r)Evolution, precum și cu reprezentanți ai organizațiilor și companiilor locale importante, cum sunt dl. Jurgen Schunn, Președinte AutoSchunn, dl. Cimi Enache, Project Manager CCIA Arad sau d-na Mihaela Breaz, Director Executiv CNIMMPR Arad.
-
-
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad a celebrat Ziua Mondială a Expozițiilor 2017 sub sloganul “Aradul pe harta zonelor investiționale importante”, 08.06.2017
-
La conferința de presă, organizată la sediul CCIA Arad, a participat președintele Gheorghe Seculici împreună cu dl. Cimi Enache, Project Manager. Aceștia au menționat beneficiile aduse de industria expozițională, accentuând faptul că jumătate din beneficiile acestei industrii se duc înspre zona activităților legate de turism: cazare, transport, alimentație, etc., contribuie la crearea de noi locuri de muncă, generând, la nivel global, aproape 2 milioane locuri de muncă cu normă întreagă și cu taxele aferente.
-
-
Eveniment de promovare a serviciilor rețelei europene Enterprise Europe Network, 14 iulie 2017
-
La sesiunea de informare, realizată în parteneriat cu ADR Vest au fot invitaţi reprezentanții mediului de afaceri arădean pentru a li se prezenta oportunități de promovare a societăților pe care le conduc pe piețele externe. Au fost prezentate aspecte practice ale serviciilor oferite de ADR Vest, prin platforma EEN, de la completarea profilului de parteneriat, crearea unei expresii de interes, contactarea cu celeritate a firmelor străine pentru stabilirea unui parteneriat în timp util solicitantului.
-
-
Conferința de presă organizată cu privire la concluziile deplasării la Verona a delegației arădene, formată din conducerea CCIA, arh. Gheorghe Seculici şi conducerea CJA, preşedinte Cionca Iustin, 3 iulie 2017
-
Scopul deplasării l-a reprezentat reînnodarea relațiilor dintre cele două unități administrative, în condițiile în care Veneto a fost unul dintre primii parteneri externi ai Aradului, iar oamenii de afaceri din Verona și instituțiile veroneze au realizat proiecte importante în municipiul și județul Arad, încă din primii ani de după revoluție.
-
-
Întâlnire de lucru a conducerii CCIR cu preşedinţii Camerelor de Comerţ din 13 judeţe la Camera de Comerţ Arad, 6 septembrie 2017
-
Locaţie: sediul CCIA Arad
Descriere: În cadrul întâlnirii de lucru s-au luat poziții comune referitoare la câteva situații care produc dezechilibre în spectrul social și economic, de asemenea au fost abordate teme legate de probleme camerale la nivel naţional şi judeţean, de necesitatea întăririi capacităţilor organizatorice ale fiecărei camere judeţene, de necesitatea conectării pragmatice la mediul de afaceri prin susţinerea necesităţilor acestuia în toate aspectele care produc dezechilibre, iar aici s-a discutat aplicat despre noua propunere a Executivului de a introduce plata defalcată a TVA
-
-
Participare la expoziția “Carnavalul României în Suzhou”, 28 august – 4 septembrie 2017
-
La invitația unui grup de oameni de afaceri chinezi și reprezentanți ai Camerei de Comerț din regiunea Zhejiang, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, dl. arh. Gheorghe Seculici a participat în perioada 28 august – 4 septembrie 2017, la expoziția “Carnavalul României în Suzhou”. În cadrul vizitei au fost discutate posibilitățile de colaborare în viitor, prin organizarea de evenimente comune, expoziții, ocazie cu care s-a stabilit deplasarea unui grup de oameni de afaceri chinezi în această zonă în perioada următoare.
-
- Întâlniri de afaceri româno-sârbe la Camera de Comerț Arad, 4 octombrie, 2017
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, în parteneriat cu Camera de Comerț şi Industrie Voivodina (Serbia), a organizat miercuri, 4 octombrie 2017, la sediul CCIA Arad, întâlniri de afaceri româno-sârbe.
-
-
CCIA Arad promovează agenții economici arădeni pe piețele asiatice, conferință de presă, 29 noiembrie 2017
-
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad a intensificat procesul de promovare a agenților economici pe piețele asiatice, astfel că, în perioada 16-20 noiembrie 2017, primii agenți economici arădeni au fost primiți și promovați în orașul Changsha, regiunea Hunan, China. Este vorba despre designerul arădean Vali Ciobanu și DJ-ul arădean Bogdan Iorgovan.
-
-
Forumul de afaceri Româno – Maghiar, la Cluj-Napoca, 24 noiembrie 2017
-
Vineri 24 noiembrie, la sediul Facultății de Economie și Administrația Afacerilor din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca, a avut loc Forumul de Afaceri Româno Maghiar 2017, aflat la a 5-a ediție.
-
-
Forumul de afaceri și Investiții România-Zhejiang, China, 7 decembrie 2017
-
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a organizat, în parteneriat cu Comitetul Provincial Zhejiang al Consiliul Chinez De Promovare Internațională (CCPIT), Forumul de afaceri și Investiții România-Zhejiang, China. Evenimentul a avut loc joi, 7 decembrie 2017, la Hotel Intercontinental și a fost marcat de prezența generoasă a peste 85 de companii românești care au intrat în dialog cu peste 60 dintre cele mai relevante companii chinezești. Din partea CCIR a participat vicepreședintele Gheorghe Seculici.
-
-
Cursuri organizate de CCIA prin Centrul de Formare Profesională
-
1. Auditor intern al sistemului de management al calităţii conform ISO 9001:2015 şi ISO 19011:2011
Perioada: 23 – 25 ianuarie 2017
2. EXPERT ACHIZIŢII PUBLICE – cod COR 214946 – grupa 1
Perioada: 24 ianuarie – 6 martie 2017
Nivel minim de studii: superioare
3. EXPERT ACHIZIŢII PUBLICE – cod COR 214946 – grupa 2
Perioada: 24 ianuarie – 6 martie 2017
Nivel minim de studii: superioare
4. Expert accesare fonduri structurale şi de coeziune europeană – cod COR 242213 – grupa 1
Perioada: 12 februarie – 29 martie 2017
Nivel minim de studii: superioare
5. Expert accesare fonduri structurale şi de coeziune europeană – cod COR 242213 – grupa 2
Perioada: 12 februarie – 29 martie 2017
Nivel minim de studii: superioare
6. Inspector resurse umane – cod COR 333304
Nivel minim de studii: medii
Perioada: 13 februarie – 16 martie 2017
7. Auditor intern al sistemului de management al calităţii conform ISO 9001:2015 şi ISO 19011:2011
Perioada: 27-29 martie 2017
8. Manager în activitatea de turism – cod COR 143908
Nivel minim de studii: superioare
Perioada: martie – septembrie 2017
9. Specialist managementul deşeurilor – cod COR 325713
Nivel minim de studii: superioare
Perioada: martie – aprilie 2017
10. Intrastat - 5 aprilie 2017 – curs neacreditat
11. Formator - cod COR 242401
Perioada: aprilie – mai 2017
Nivel minim de studii: superioare
12. Arhivar - cod COR 441501
Perioada: mai –iunie 2017
Nivel minim de studii: medii
13.Specialist managementul deseurilor - cod COR 325713
Perioada: aprilie –mai 2017
Nivel minim de studii: superioare
14. Intrastat – 5 august 2017
15. Auditor managementul calitatii
16.Inspector resurse umane - cod COR 333304 – grupa 1
Perioada: iunie – iulie 2017
Nivel minim de studii: medii
17. Inspector resurse umane - cod COR 333304 – grupa 2
Perioada: iunie- iulie 2017
Nivel minim de studii: medii
18. Contabil - cod COR: 242101
Perioada: septembrie – decembrie 2017
Nivel minim de studii: medii
19.Inspector resurse umane- COD COR 333304
Perioada: septembrie – octombrie 2017
Nivel minim de studii: medii
20. Inspector resurse umane - COD COR 333304
Perioada: septembrie – octombrie 2017
Nivel minim de studii: medii
21. Manager Proiect -COD COR 313302
Perioada: octombrie – noiembrie 2017
Nivel minim de studii: superioare
22.Expert achiztii publice - cod COR 214946
Perioada: octombrie – noiembrie 2017
Nivel minim de studii: superioare
23. Formator -cod COR 242401
Perioada: noiembrie – decembrie 2017
Nivel minim de studii: superioare
24. Bucatar -Cod. C.O.R. – 512001
Perioada: decembrie 2017 – iunie 2018
Nivel minim de studii: superioare
25.Java -– curs neacreditat
Perioada: decembrie 2017 – ianuarie 2018
Nivel minim de studii -
26. Inspector resurse umane – COD COR 333304
Perioada: decembrie 2017 – ianuarie 2018
Nivel minim de studii: medii
-
Târguri, expoziții și saloane
-
10 – 12 februarie 2017 – Petreceri de Vis, ediţia 10
-
Târg de nunți și organizare de evenimente
Locaţie: Expo Arad
-
-
25 – 26 februarie 2017 – Arpicultura, ediţia 3
-
Eveniment apicol – conferințe, produse și utilaje apicole
Locaţie: Expo Arad
-
-
16 – 19 martie 2017 – Confort Construct&Instal, ediţia 23
-
Târg internațional de construcții, instalații și imobiliare
Locaţie: Expo Arad
-
- Târgul Primăverii a fost organizat de CCIA Arad, în perioada 20 – 23 aprilie
Ediția XVII-a a reunit 70 de expozanți și 7.000 de vizitatori. Ca și la edițiile precedente,Târgul Primăverii a propus mai multe secțiuni:
-
Gardenia – o simfonie de culori pentru iubitorii de flori și spații verzi;
-
Estival – cele mai bune oferte de vacanță în țară și străinătate;
-
Salon de Mobilier pentru casă și grădină;
-
Bunuri de larg consum și hobby.
-
-
Edu2Job for Life, eveniment organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) a judeţului Arad, în perioada 11 – 12.05.2017
-
EDU2JOB for life a fost un eveniment de maximă importanță pentru vestul României, sub aspect social și economic, bucurându-se și de participarea ministrului Educației, dl. Pavel Năstasa.
În cadrul expoziției au fpst organizate atât Târgul Educației, cât și Târgul Național al Firmelor de Exercițiu. Timp de două zile, 11 şi 12 mai, peste 100 de expozanţi au venit în întâmpinarea celor peste 3.000 de vizitatori cu o ofertă bogată de locuri de muncă, indiferent de nivelul de pregătire a celor interesaţi, şi o gamă variată de oferte educaţionale din cadrul universităţilor din Arad, Timişoara, Bucureşti dar şi din străinătate.
-
- Demo Metal, la prima ediție în vestul țării, la Expo Arad, 24 – 27 mai 2017
În perioada 24-27 mai 2017, Tehnic Media și Revista ,,T&T – Tehnică și Tehnologie”, împreună cu ACAROM, AHK, CCIFER și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad a organizat la Expo Arad, prima ediție Demo Metal desfășurată în Vestul țării, un eveniment construit din respect pentru comunitatea profesioniştilor din industria românească şi dedicat acesteia.
Cu peste 90 de companii, mari branduri internaționale, dar și companii locale, care acoperă întreaga gamă de echipamente și tehnologii dedicată industriei de prelucrare a metalului, Demo Metal Vest a fost un eveniment de excepție.
-
-
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad a organizat, la Expo Arad, expoziția Transport-Ar, cel mai mare eveniment din vestul țării dedicat transporturilor, 9-11 iunie 2017
-
În cadrul evenimentului, aproximativ 20 de companii au expus următoarele categorii de produse și servicii: camioane, remorci și semiremorci, autoutilitare, microbuze, autocare, autovehicule comerciale, piese de schimb, anvelope, dotări vulcanizări, accesorii auto și tunning, echipamente de service. Mărcile prezente au fost: Scania, Daf, Iveco, Meiller, Krone, Dacia Logan Van, Opel, Mercedes-Benz, Ford, Hyundai, Kia, Volkswagen, Dacia, Renault, Nissan.
-
-
DEMO PLAST [Vest] – (Expo & Forum), organizat la Expo Arad, 21 – 24 iunie 2017
-
Evenimentul internațional dedicat specialiștilor din industria de prelucrare a maselor plastic a reunit peste 50 de companii, mari branduri internaționale, dar și importanți producători cu capital autohton sau extern cu scopul de a susține evoluția afacerilor locale, de a atrage investiții și de a încuraja parteneriate.
-
- AGROMALIM 2017, târg internaţional de agricultură, industrie alimentară şi ambalaje, 7-10 septembrie 2017
Numărul vizitatorilor la Agromalim 2017 a crescut cu aprox. 9% față de ediția precedentă, 16.410 persoane au trecut pragul ediției din acest an. Agromalim și-a reconfirmat statutul de cel mai important eveniment în domeniul agriculturii, organizat în vestul României și unul din cele mai importante la nivel național! Ediția de anul acesta a reunit peste 270 de expozanți din ţară şi străinătate care au expus și au făcut demonstrații pe o suprafață de aproximativ 6 hectare. În premieră la această ediție a fost organizată o tombolă pentru crescătorii de animale, marele premiu o juninca gestantă din rasa Bălțată Romănească. Alte atracții din cadrul târgului Agromalim au fost salonul de produse tradiționale, concursul de îndemânare conducere tractor, informații despre agricultura de precizie, demonstrații cu roboți și drone pentru agricultură.
-
-
Vicii și Delicii, Târg de vinuri și gastronomie, 7-8 octombrie 2017
-
În perioada 7-8 octombrie, la Expo Arad, iubitorii de vinuri și nu numai au avut parte de o experiență deosebită la prima ediție a târgului de vinuri și salon gastronomic, Vicii și Delicii.
Această primă ediție a adunat peste 30 de reprezentanți ai industriei vinului din întreaga țară și din stăinătate, dar și o selecție de răsfățuri exclusiviste din categoriile: beri artizanale, băuturi spirtoase, mezeluri, brânzeturi și dulciuri de calitate superioară.
-
-
Topul Firmelor, Gala mediului de afaceri arădean, 19 octombrie 2017
-
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad și-a premiat și în acest an excelența în afaceri. Topul firmelor, aflat anul acesta la a XXIV-a ediție, a avut loc în data de 19 octombrie la Complexul Expo Arad.
-
-
AR-MEDICA 2017, eveniment medical important la nivel naţional, la o ediție de succes!, 2-4 noiembrie 2017
-
Cea de-a XXIV-a ediție a târgului internațional de medicină AR-MEDICA a fost una de succes. Acest fapt este dovedit de vânzările în creștere de la o ediție la alta, cu un număr de vizitatori constant, situat la aproximativ 3.500 persoane. Peste 100 de expozanți din industria medicală, din România și din străinătate și-au prezentat produsele în două dintre pavilioanele Expo Arad.
No Comments
Comments for Activitatea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad Bilanț anual – 2017 are now closed.