Miercuri, 18 februarie a.c., la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a avut loc o întâlnire între reprezentanţi ai jandarmilor arădeni şi instituții și organizații cu atribuții în prevenirea și combaterea violenței în sport. La întâlnire au participat, de asemenea, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Vasile Goldiş” al Judeţului Arad şi Inspectoratului de Poliţie Județean Arad.
Organizată cu ocazia reluării sezonului competițional, întâlnirea a avut drept scop aducerea în atenție a prevederilor Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, modificată prin Legea nr. 10/2012, cu accent pe obligaţiile organizatorilor de competiţii, ale personalului de ordine şi siguranţă şi măsurile care se aplică în situaţia nerespectării prevederilor legale în domeniu.
În discuțiile purtate, a fost analizat modul de asigurare a ordinii publice pe timpul competițiilor și jocurilor sportive ce au avut loc în perioada anterioară și s-a stabilit modalitatea în care instituțiile și organizațiile cu atribuții în acest domeniu vor coopera și colabora pentru a asigura buna desfășurare a competițiilor.
No Comments
Comments for Activități pentru prevenirea violenței în sport are now closed.