Azi, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a avut loc o întâlnire între reprezentanţi ai jandarmilor arădeni cu reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor care au responsabilități în prevenirea și combaterea violenței în sport.
La întâlnire au participat reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Vasile Goldiş” al Judeţului Arad, Inspectoratului de Poliţie Județean Arad, ai Asociației Județene de Fotbal Arad, ai organizatorilor de competiții sportive și ai societăților specializate de protecție și pază.
Întâlnirea a fost organizată cu ocazia reluării sezonului competițional 2015-2016 și ea a avut drept scop aducerea în atenție a prevederilor Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, modificată prin Legea nr. 10/2012.
În discuțiile purtate, s-a pus accent pe obligaţiile organizatorilor de competiţii, ale personalului de ordine şi siguranţă şi măsurile care se aplică în situaţia nerespectării prevederilor legale în domeniu. De asemenea, a fost analizat modul în care a fost asigurată ordinea publică, pe timpul competițiilor și jocurilor sportive ce au avut loc în perioada anterioară și s-a stabilit modalitatea în care instituțiile și organizațiile cu atribuții în acest domeniu vor coopera și colabora pentru ca siguranța participanților la competiții să nu aibă de suferit.
No Comments
Comments for Activități pentru prevenirea violenței în sport are now closed.