În noaptea de 7/8 februarie a.c., un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în serviciu de menținere a ordinii publice în municipiul Arad, a depistat două persoane care săvârșiseră un furt.
Persoanele au fost depistate la câteva minute după miezul nopții în zona Pieței Caius Iacob. Acestea, la vederea echipajului de jandarmerie, au încercat să evite întâlnirea, însă comportamentul lor a atras atenția. Persoanele au fost legitimate iar, după verificări, a rezultat că este vorba de Nicușor G., în vârstă de 25 de ani, domiciliat în orașul Ineu și Sebastian S., în vârstă de 16 ani, care locuiește fără forme legale în municipiul Arad.
La controlul efectuat, asupra celor două persoane au fost găsite două ștergătoare de parbriz ale unui autoturism. Persoanele au recunoscut că au sustras respectivele obiecte, înainte cu câteva minute, indicând și autoturismul de la care proveneau acestea. Proprietarul autoturismului a fost identificat și a reintrat, în scurt timp, în posesia obiectelor sustrase.
Jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, persoanele depistate fiind susceptibile de săvârșirea infracțiunii de “furt calificat”.
No Comments
Comments for Acuzați de furt calificat are now closed.