Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru reducerea semnificativă a cazurilor severe de boală și deceselor din cauza Covid-19. Toate persoanele cu vârsta de peste 5 ani se pot vaccina împotriva Covid-19, în interes individual și al sănătății publice. Vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului(EMA).
În cabinetele de medicină de familie se poate administra, la cerere, cea de – a patra doză de vaccine cu produsul Comirnaty – Pfizer BioNTech, la minim 4 luni de la efectuarea celei de a 3-a doze de vaccin.
Persoanele cu vârsta peste 18 ani care au fost vaccinate cu 3 doze de vaccin împotriva Covid-19 de tip ARN mesager sau cu o schemă heterologa care include Astra Zeneca/Vaxzevria și vaccinuri de tip ARN mesager pot efectua, la cerere, cea de a 4-a doză de vaccin cu produsul Comirnaty – Pfizer BioNTech, la minim 4 luni de la efectuarea celei de a 3-a doze de vaccin.
Doza a 4-a cu produsul Comirnaty – Pfizer BioNTech poate fi administrate la cerere, astfel:
-
pentru persoanele care au primit 3 doze din vaccinul Comirnaty – Pfizer BioNTech;
-
pentru persoanele care au primit 3 doze din vaccinul Spikevax/Moderna;
-
pentru persoanele care au primit 2 doze din vaccinul Spikevax/Moderna și 1 doză Comirnaty – Pfizer BioNTech;
-
pentru persoanele care au primit 2 doze din vaccinul Comirnaty – Pfizer BioNTech și 1 doză Spikevax/Moderna ;
-
pentru persoanele care au primit 2 doze din vaccinul Astra Zeneca/Vaxzevria și 1 doză Comirnaty – Pfizer BioNTech;
-
pentru persoanele care au primit 2 doze din vaccinul Astra Zeneca/Vaxzevria și 1 doză Spikevax/Moderna ;
-
pentru persoanele care au primit 1 doză din vaccinul Astra Zeneca/Vaxzevria și 2 doze Spikevax/Moderna sau Comirnaty – Pfizer BioNTech.
Dovada vaccinării cu doza a 4-a va fi reprezentată de adeverința de vaccinare, generată din Registrul Electronic Național de Vaccinări(RENV), sau de certificatul digital.
No Comments
Comments for Administrarea dozei a 4-a de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech este posibilă, după recomandările EMA și ECDC are now closed.