Consilierul municipal PSD Marin Lupaş acuză lipsa de responsabilitate a administraţiei locale faţă de sănătatea arădenilor. “Întreaga comunitate locală asistă şocată la bâlâielile administraţiei locale în ceea ce priveşte spitalele. Aflăm de la autorităţile locale că nu sunt în stare să stabilească priorităţile corect: au construit un spital TBC pe care vor să îl transforme în Matern. Aflăm că dintr-o dată Maternul nu mai corespunde normelor şi poate fi închis, la câţiva ani după tragedia de la Maternitatea Giuleşti aflăm că se poate repeta la Arad. Pentru politicienii din Consiliul Judeţean spitalele au fost o sursă de bani, în timp ce administraţia Falcă a căutat să scape de ele, să le plaseze administraţiei judeţene. În ultimii 12 ani de administraţie PDL-PNL la Consiliul Judeţean şi la Primăria Arad, s-a pus la punct un sediu cât un palat pentru Consiliul Judeţean, s-a extins Primăria Arad în Palatul Cenad, s-au cheltuit adeseori anapoda zeci de mlioane de euro, dar nu s-a rezolvat problema Maternităţii. Şi nu numai că nu s-a rezolvat, dar nu există nicin plan de rezolvare a problemei. Acesta este respectul pe care administraţia PDL-PNL îl are pentru arădeni, aceasta este responsailitatea partidului care conduce de 12 ani la Arad. Domnilor de la PDL-PNL, spitalele nu sunt mingi în videoclipuri, să le aruncaţi dintr-o parte în alta a oraşului, după cum vă vin interesele, după cum vă avantajează pe voi! Cei mai mulţi arădeni, pe care pretindeţi că îi reprezentaţi, se tratează la spitalele locale, nu pleacă în străinătate, cele mai multe mame nasc la Arad, în maternitatea de stat, nu au bani pentru spitale private sau pentru cele din străinătate! Fiţi responsabili, luaţi măsuri din timp, nu induceţi o stare de panică în Arad. Spitalele nu sunt mize ale unor certuri politice, nici obiectul unor ambiţii personale. Oricine înţelege astăzi că de fapt nu sunteţi în stare să găsiţi soluţii viabile. Oricine înţelege că mutarea Maternului în sediul construit pentru TBC este o improvizaţie, oricine înţelege că, dacă aţi fi stabilit corect priorităţile, poate aţi fi construit un nou Spital Matern, care are specificul său şi avea nevoie de alte soluţii de proiectare. În urma bâlbâielilor voastre, stârniţi panică şi nu rezolvaţi problemele arădenilor”, a spus consilierul municipal Marin Lupaş.
No Comments
Comments for Administraţia iresponsabilă PDL-PNL pune în pericol sănătatea arădenilor are now closed.