“PNL Arad navighează în derivă, în cădere liberă de imagine, măcinat de scandaluri, acuze şi certuri interne pe fondul propriilor dezastre administrative. Cel mai slab preşedinte al CJA din toate timpurile, Marinel Cionca, vorbeşte aberaţii în presă, în timp ce Sergiu Bîlcea îşi roade unghiile într-un colţ, după tirul mediatic la care l-a supus propriul său coleg de partid Adrian Ţolea. Chiar ieri, acesta din urmă, în calitate de director executiv al ADI SIGD cerea în scris ajutorul Instituţiei Prefectului Judeţului Arad, în timp ce îl acuza pe vicepreşedintele CJA de faptul că a fost înscăunat în mod ilegal drept preşedinte la ADI SIGD Arad. Nu ne miră deloc la câte ilegalităţi a patronat Cionca în mandatul său şi mai ales în ce stadiu incipient se găsesc cam toate proiectele de care a încercat să îşi lege numele. Nu ar fi nicio problemă dacă ar fi vorba despre vreun proiect de partid în care singura finalitate o constituie vreun schimb intern de diplome cu pupături între membri. Dar aici vorbim despre administrarea judeţului, despre interesele şi nevoile cetăţenilor ca să nu mai punem la socoteală că Cionca şi Bîlcea mai sunt culmea şi retribuiţi pentru catastrofele administrative pe care le generează, prin prostie, lene şi incompetenţă. După doi ani de mandat, personajele acestea care nu au nimic în comun cu buna gestiune a judeţului sunt acum în situaţia în care o parte dintre mizeriuţe au început să iasă deja la suprafaţă iar barca PNL acumulează apă în fiecare zi. Se descalifică singuri prin tot ce au croşetat împotriva intereselor arădenilor pe căi neconforme şi cu urmările de coşmar care se cunosc. Gunoaie peste tot, sub 5 % drumuri asfaltate în judeţ, obiective cu finanţare guvernamentală nefinalizate din vina conducerii CJA şi multă, foarte multă secretomanie şi lipsă de transparenţă administrativă. Mă îngrozesc cum ar trebui să arate un bilanţ sincer, real al mandatelor Cionca-Bîlcea după doi ani. Demisia domnilor, că altă cale nu este !”, spune consilierul judeţean PSD Adrian Butunoiu.
Biroul de Presă al PSD Arad
No Comments
Comments for Adrian Butunoiu (PSD) : Cionca şi Bîlcea culeg consecinţele dezastruoase ale propriilor acţiuni are now closed.