Adrian Todor(PSD) : Arădenii din nou în pericol de a rămâne fără căldură în prag de iarnă

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on octombrie 13, 2016 with No Comments

adrian-todor-23-septembrie-2016

Consilierul local Adrian Todor, cere în numele grupului PSD-ALDE din Consiliul Local Municipal, scoaterea de pe ordinea de zi a unui punct ce face referire la preluarea în patrimoniu de către municipalitate a reţelelor şi punctelor termice, aflate în momentul de faţă, în proprietatea CET Hidrocarburi Arad.

Este ilegal ca muncipalitatea să devină proprietară pe terenuri şi reţele atâta timp cât situaţia lor juridică este neclară.Mă întreb, cum am putea prelua in patrimoniul CLM, 16 puncte termice care nu au cărţi funciare, prin urmare nu există dovada proprietăţii.Asistăm la o nouă mostră de amatorism şi incompetenţă a administraţiei Falcă, dintr-un lung şir de experimente nereuşite, aplicate CET-ului pe sănătatea şi buzunarele arădenilor.

Responsabilitatea dar şi semnele de întrebare, sunt cu atât mai mari, cu cât cel mai recent raport de evaluare, al treilea în ultimii ani, infirmă sub raport tehnic şi juridic concluziile celor două rapoarte întocmite anterior.Cum putem practic organiza licitaţia pentru atribuirea licenţei de funcţionare în condiţiile în care forma de proprietate asupra bunurilor CET Hidrocarburi este neclară din punct de vedere juridic.

Nu putem fi de acord să ne asumăm decizia de a prelua contra sumei de 27 milioane lei nişte bunuri înstrăinate cu titlul gratuit în 2009 şi a căror situaţie juridică este total incertă în momentul de faţă.

Solicităm public amânarea votului aferent punctului 14 de pe ordinea zi până la clarificarea acestor chestiuni de ordin juridice şi cerem în mod expres primarului Falcă să ne explice cum s-a ajuns în această situaţie.

De luni de zile semnalăm situaţia dezastruoasă în care se află cele două CET-uri precum şi pericolul iminent ca arădenii să rămână fără căldură şi apă caldă în această iarnă.Poate domnul primar înţelege în ceasul al doisprezecelea că problemele Aradului nu se rezolvă de la Bucureşti, unde domnia sa face campanie electorală.Cerem de urgenţă organizarea unei întâlniri între consilierii locali şi reprezentanţii CET pentru identificarea unor soluţii concrete, în temeiul legii, astfel încât problema încălzirii să fie rezolvată.

Ne pare rău că în prag de iarnă, arădenii trebuie să trăiască din nou cu teama de a rămâne în frig datorită incompetenţei administrative a lui Gheorghe Falcă.”, afirmă consilierul local PSD Adrian Todor

Biroul de presă al PSD Arad

No Comments

Comments for Adrian Todor(PSD) : Arădenii din nou în pericol de a rămâne fără căldură în prag de iarnă are now closed.